De la 1 februarie intra in vigoare noile reglementari ale Agentiei Nationale a Medicamentului privind eliberarea produselor farmaceutice. In consecinta, toate calmantele vor ajunge la pacienti doar in baza unei retete prescrise de catre medicul de familie sau specialist.
De la inceputul lunii viitoare, 13 produse farmaceutice cu efect calmant vor fi eliberate solicitantilor numai daca vor prezenta farmacistilor prescriptia medicala. Este vorba despre Algocalmin, Metamizol Solacium, Novocalmin, Centralgin, Metamizol Farmacon, Fabocalm, Algiotop, Quarelin, Sintocalmin, Algoremin, Algiotop, Algozone si Alindor. Decizia ii apartine conducerii Agentiei Nationale a Medicamentului, care, in urma unor studii, a constatat ca substanta activa din aceste produse poate duce la aparitia unor boli grave, cum ar fi agranulocitoza (n.r. – afectiune provocata de disparitia sau scaderea numarului de granulocite neutrofile din sange), ce duce la scaderea imunitatii. Substanta este interzisa de aproximativ 20 de ani in Suedia, Danemarca, Statele Unite ale Americii si Marea Britanie. De asemenea, in Franta, Italia, Grecia, Belgia, Germania, Spania, Austria, Ungaria, Cehia, Portugalia si Olanda, calmantele care au ca substanta activa metamizolul se elibereaza doar cu reteta. 95% din pacientii operati primesc metamizol Reprezentantii Asociatiei Romane pentru Studiul Durerii sustin ca 60% din medicamentele folosite in controlul durerii in Romania contin metamizol. Cele mai recente studii, realizate in patru centre universitare din tara, releva faptul ca peste 95% din bolnavi primesc metamizol intravenos pentru ameliorarea durerilor dupa operatii.