In vreme ce unii proprietari de case din zona Pasajului Basarab din Bucuresti sunt multumiti de valoarea exproprierilor, altii nici nu vor sa auda de ele, nemultumiti de ofertele Primariei Capitalei. Alexandru Saulea Cel mai mare proiect de infrastructura al municipalitatii, pasajul suprateran Basarab, a inghitit fonduri enorme. Exproprierile din aceasta zona au intarziat pasajul cu aproape un an si jumatate din cauza ca proprietarii voiau mai multi bani. Pe soseaua Orhideelor, la numarul 52, pentru o curte de 110 mp si o casa de 75 mp, primaria a oferit aproximativ 150.000 de euro. In ciuda sumelor mari facute publice pe site-ul primariei, unii proprietari declara altceva. „Mi-e rusine sa spun cat mi-a oferit primaria. 7.100 euro mi-au dat pe casa. La 52 stam doua familii. Bineinteles ca nu am acceptat banii!”, ne-a spus unul dintre proprietari. Tot pe aceeasi sosea, dar la numarul 50, Marian Belu a refuzat si el suma, care a fost de aproximativ 37.000 de euro pentru un teren de 35 mp si o constructie de 20 mp. Valeria Bozdoc, care sta la numarul 54, a refuzat si ea aproape 60.000 de euro pentru o casa de 30 mp si un teren de 57 mp. Constantin Enache, proprietar la numarul 36, are o casa de 62 mp si un teren de 105 mp si a consi-derat ca inacceptabila suma de 110.000 euro oferita de municipalitate. Potrivit analistilor pietei imobiliare, pretul unui metru patrat de teren in aceasta zona este estimat intre 600 si 1.000 de euro.
Conform unor documente publicate pe site-ul Primariei Capitalei, pentru o casa de 510 mp si un teren de aproximativ 368 mp, ambele detinute de Vasilescu Aura, au fost platiti 700.000 de euro. Cea mai mare suma platita a fost pentru terenul detinut de societatea IMS Proprietati, aproape doua milioane de euro pentru un imobil de 1.200 mp si un teren de 1.269 mp.