Pe viitor, hipertensiunea arteriala ar putea sa fie exclusa din lista bolilor care afecteaza organismul oamenilor. O echipa de medici chinezi este pe cale sa descopere un vaccin minune care sa impiedice cresterea tensiunii peste valorile normale.
Dupa ample cercetari, oamenii de stiinta din China au constatat ca exista o legatura stransa intre infectia cu virusul citomegalovirus si forma cea mai comuna de tensiune arteriala, cea esentiala a carei cauze este de cele mai multe ori, nedefinita. Medicii atrag atentia asupra faptului ca virusul citomegalovirus se afla in organismul a cel putin jumatate din populatie, in diferite secretii si este dobandit in copilarie.
Din momentul in care patrunde in organismul uman, el nu mai dispare, insa ramane in stare latenta. Infectia cu acest virus are urmari grave doar la cei cu boli autoimune. Astfel, aparitia hipertensiunii responsabile de accidentele vasculare, infarctul miocardic sau insuficienta cardiaca ar putea fi evitata prin imunizarea impotriva acestui virus. In Romania, peste 40% din populatie are nevoie de tratament pentru a-si mentine tensiunea la valori normale.