Soţia fostului preşedinte Ion Iliescu nu renunţă la cochetărie nici măcar atunci când sănătatea îi pune mari probleme! La 85 de ani, Nina Iliescu este clienta fidelă a saloanelor de înfrumuseţare pe care le vizitează periodic. Nu avea cum să le ocolească de Sărbători!
În perioada în care fostul preşedinte al României Ion Iliescu era inculpat pentru crime contra umanităţii în dosarul Mineriadelor, Nina Iliescu avea programare la coafor. Fosta soţie a primului om din stat nu avea cum să rateze ocazia să se aranjeze. Vârsta înaintată, pentru că doamna Nina are 85 de ani, dar şi afecţiunile de care suferă nu-i mai permit să meargă nicăieri neînsoţită, aşa că a avut nevoie de un ajutor din partea Serviciului de Pază şi Protecţie, de care beneficiază şi foştii demnitari şi familiile acestora. Şoferul a luat-o de acasă şi a dus-o până la un coafor amplasat discret într-un bloc de pe Bulevardul Dacia, pe care doamna Nina îl frecventează. Pe drum, şoferul nu s-a putut abţine să facă câteva ”artificii” în trafic, ignorând semnele de circulaţie care interziceau manevra la stânga, dar graba e scuzată având în vedere programarea doamnei Nina!
Ajunşi la faţa locului, şoferul i-a acordat toată atenţia de care avea nevoie, ajutând-o să coboare din maşină şi susţinând-o până la uşa coaforului. Omul a stat apoi în maşină, aproximativ o oră, cât a durat operaţiunea de ”înfrumuseţare” plătită de Nina Iliescu, primind la final un telefon că este gata să fie preluată. Aşa s-a şi întâmplat, pentru că şoferul a sărit sprinten din maşină, a deschis portiera din spate şi s-a aşezat în faţa uşii de la intrarea în imobil, pentru a prelua ”subiectul”.
Doamna Nina a ieşit extrem de greu, mişcându-se cu deosebită dificultate, pentru că suferă de afecţiuni ale picioarelor iar vârsta înaintată îi pune şi mai multe piedici. Soţia lui Ion Iliescu mergea sprijinindu-se într-un baston, dar şi ajutată de şofer, care a luat-o de braţ şi i-a cărat geanta până la maşină. Ieşirea doamnei Nina a durat câteva zeci de secunde, iar SPP-istul a răsuflat uşurat că a trecut şi de asta, îndeplinindu-şi apoi misiunea de a o aduce înapoi acasă…
(Gabriel Niculescu)