Cunoscuta prezentatoare TV Ilinca Vandici a fost prinsă la finele anului 2015, în momentul în care se afla la volanul maşinii sale, şi conducea cu viteză.
Chit că într-o primă fază Ilinca Vandici a câştigat în instanţă în faţa Poliţiei Rutiere din Bihor, acum ea este chemată la apel. Viitoarea mămică celebră nu şi-a pierdut la acel moment permisul de conducere, chit că a fost depistată de către oamenii legii în timp ce conducea peste viteza legală, fiind în drum spre Oradea, asta pentru că a făcut o plângere contravenţională.
Mai mult, vedeta TV a primit patru amânări de suspendare a permisului auto, de aproximativ o lună de zile fiecare, iar până la urmă a reuşit să câştige respectivul proces. Totuşi, acum ea are din nou probleme cu oamenii legii, asta pentru că riscă din nou să fie pieton. La începutul lunii aprilie a acestui an, Ilinca Vandici va trebui să meargă iarăşi în instanţă, pentru că Inspectoratul de Poliţie din Bihor a făcut apel la prima decizie.