O nouă crimă înfiorătoare zguduie Craiova. Un tânăr de 27 de ani a fost ucis cu o lovitură de cuţit în inimă pentru că şi-a apărat un prieten. Nenorocirea s-a petrecut duminică dimineaţa, în jurul orei 03:00 în plină stradă, în cartierul Brazda lui Novac. CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, are toate detaliile poveştii terifiante. (VEZI ŞI: Femeie înjunghiată în gât, în Mioveni, de un bărbat bolnav psihic)
O banală ceartă s-a transformat, după câteva pahare de alcool, într-o tragedie. Victima, Felix Bîscă, zis Bimby, se afla împreună cu mai multe persoane în faţa unui un non-stop, unde au consumat alcool. Unul dintre cunoscuţii lui Bimby avea un conflict cu atacatorul, Florentin Popa, de 31 de ani, din comuna Daneţi. Popa a vrut să îl bată pe prietenul lui Bimby, dar acesta a reuşit să aplaneze conflictul. Câteva minute şi pahare mai târziu, agresorul, supărat că Felix Bîscă a intervenit în dispută, a reînceput scandalul. A scos un cuţit şi i l-a înfipt în inimă. Lovitura a fost fatală. Medicii sosiţi la faţa locului nu au putut decât să constate decesul. (CITEŞTE AICI: Crimă şocantă la Galaţi! O femeie a fost ucisă cu maceta de concubin)
Familia şi prietenii lui Felix Bîscă sunt în stare de şoc. De la aflarea veştii, pagina de Facebook a tânărului s-a umplut de mesaje. „Nu am cum să cred vreodată, Dumnezeu să te odihnească-n pace”, ” Aş vrea să pot să adorm în primul rând! Îmi doresc să mă trezesc dimineaţă şi să văd că a fost doar un vis urât sau o glumă a lui! E trist…”, au scris prietenii acestuia. Agresorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Nu este prima crimă care s-a petrecut în plină stradă în Craiova, în acest an. Pe 16 ianuarie, un alt tânăr a fost înjunghiat în inimă, în condiţii şimilare. Adrian Grigorie a vrut să apere un prieten şi a fost ucis de Bogdan Dosoftei, de 21 de ani, din localitatea doljeană Pleniţa, în urma unui scandal izbucnit la o petrecere. Din casă conflictul s-a mutat în stradă unde tânărul de 19 ani a sfârşit într-o baltă de sânge. (VEZI AICI: Imagini în premieră! Şi-a împuşcat în cap fosta iubită, dar a sfârşit dramatic. Familia i-a ridicat interlopului un altar în faţa blocului! – EXCLUSIVITATE CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA)
SOFIA PADEANU