Simona Halep a stârnit valuri de comentarii atunci când a refuzat să reprezinte România la Olimpiada de la Rio, din cauză că se temea de virusul Zika. Sportiva nu a reuşit însă să scape totuşi cu sănătatea intactă din numeroasele turnee la care a participat prin toată lumea şi a contactat o bacterie periculoasă.
CANCAN.ro a aflat că medicii i-au descoperit Simonei o bacterie denumită Helicobacter Pylori, care afectează serios mucoasa stomacului şi a duodenului, iar în timp produce grave afecţiuni gastrice. Deşi multă lume s-a întrebat care ar fi cauzele pentru fluctuaţia performanţelor Simonei din ultima vreme, unii au dat vina pe cunoscutele ei probleme cu spatele. În acelaşi timp, au fost voci care au afirmat că sincopele ei au drept cauză refuzul Simonei de a se dopa. În realitate însă stafful româncei pune anumite contraperformanţe pe seama bacteriei care i-a fost găsită Simonei în corp, tenismena acuzând din acest motiv stări de rău în timpul turneelor.
Simptomele acesteia sunt influenţate de o mulţime de factori, iar tot ceea ce poate face în prezent tenismena ca să îşi ţină problemele digestive sub control este să aibă mare grijă la regimul alimentar, evitând o serie de alimente care i-ar putea afecta aciditatea din stomac, sub atenta supraveghere a celor care se ocupă de pregătirea sportivei. Însă, deşi nu îi este deloc uşor, Simona Halep nu se dă bătută, drept dovadă şi meciul recent jucat contra multiplei campioane Serena Williams, un joc excelent al Simonei, apreciat în comentariile de la final chiar şi de Williams, cea care continuă să câştige premii după premii, la o vârstă la care majoritatea jucătoarelor se retrag.
(Georgiana Laciu)