Imagini de-a dreptul indecente cu fiica minoră a fostului politician Cristian Boureanu au început să circule pe reţelele de socializare şi pe internet iar tatăl său este profund dezamăgit de ipostaza în care a fost pus, din nou, de fata lui care va împlini anul acesta 16 ani.
Minora pare a fi descoperit dragostea pentru un puşti de vârsta ei şi s-au fotografiat amândoi dezbrăcaţi, în pat.
”O spun şi acum, am mai spus-o şi, recunosc, îmi pare rău, dar am avut dreptate cu privire la fiica mea. Am spus-o şi o repet. Este într-un mediu toxic, are un anturaj dubios şi este complet scăpată de sub control, iar mama sa nu face nimic. Dar, din păcate, nu am ce face, cel puţin până când judecătorii îmi vor acorda custodie completă asupra ei”, spunea Boureanu, potrivit rtv.
”Nu pot să spun decât că asta se întâmplă doar pentru că nu s-a aplicat legea. Adică, în momentul în care ea a fugit de acasă, nimeni nu a făcut nimic”, a explicat politicianul,referindu-se la episodul din vara trecută, când a fost acuzat că a agresat-o în plină stradă.