Viceşeful de la ASF a recidivat în parcarea instituţiei la puţin timp după încheierea unei afaceri de 4,5 milioane E!

 

E foame de sfaturi despre bani, bă’eţi!

Nu mai devreme de ieri, cel mai citit site din România vă povestea cum vicepreşedintele ASF, Marius Vorniceanu, şi-a mutat şedinţele de consiliere în plină stradă, de teama microfoanelor din instituţie (AICI).

 

Dacă pe cetăţeanul cu Hyundai care i-a făcut cadou trei plase doldora de cadouri scumpe nu l-am identificat (încă aşteptăm să ne ajutaţi cu numele lui pe [email protected]), un alt confident al lui Vorniceanu este destul de celebru: Marcel Bouaru, proaspătul ex-patron al celebrului restaurant Pescăruş.

 

O afacere reuşită are nevoie de o finalizare fericită
Bouaru (pe care îl vedeţi şuşotind plin de vervă în imagini) a vândut Pescăruşul pe un preţ de vultur pleşuv pe cale de dispariţie. Ce zic eu pe cale de dispariţie? Dispărut direct! 4,5 milioane de euro se pare că ar fi încasat talentatul Marcelinho pe restaurantul pe care alde Gheorghiu Dej şi Ceauşescu l-au făcut celebru aşa cum Cruduţa şi alte asistente fac celebre restaurante mai lipsite de farmec din zilele noastre.

Se pune, desigur, întrebarea, de ce are nevoie de ajutorul lui Vorniceanu. Cum în legătură cu asigurările nu credem să-i ceară sfaturi, pentru că la urma urmei nu prea are ce asigura, intuim că experienţa la Curtea de Conturi şi la Garda Financiară a lui Vorniceanu este un fel de argint viu într-o ţară atât de capitalistă încât marii oameni de dreapta ar vrea să nu dea la stat mai nimic. Şi, dacă se pune problema să rămâi cu cât mai mult din (să zicem) 4,5 milioane de euro, Marius Vorniceanu este fără îndoială cel mai în măsură să te consilieze. Pentru că e un fel de Messi al Finanţelor, ca să înţelegeţi cât de mare e personalitatea.

 

De la guru-ul finanţelor la magicianul restaurărilor

Cumpărătorul Pescăruşului este Dragoş Petrescu, un afacerist specializat în rebranduirea şi relansarea unor locuri celebre, dar îmbătrânite de vreme şi prejudecăţi. Petrescu are deja la activ cel puţin patru astfel de rebranduiri de succes (conform protv.ro), cea mai celebră fiind cea a Carului cu Bere, pe care l-a transformat, dintr-o ruină cu 36 de angajaţi, în cel mai celebru restaurant din România modernă.

Acum, Petrescu speră ca Pescăruşul să zboare lin, pe linia aceloraşi succese repurtate în celelalte ”locaţii” (am pus între ghilimele cuvântul pentru că ştim că înseamnă altceva în limba română decât crede majoritatea, dar uneori ne mai distrăm şi noi greşind intenţionat).

Pescăruşul, simbolul speranţei în România Comunistă

De obicei, ”speranţa” este un sentiment ambiguu şi plin de idealism. Când eşti liber, speri la lucruri mari sau greu de realizat. Pentru românii aflaţi sub jugul comunismului, însă, speranţa era ceva mult mai lumesc: sperau la Coca Cola, ţigări, bere şi diverse produse de igienă pe care azi le considerăm indispensabile. Ei bine, toate acestea, cu excepţia ultimelor (sau poate chiar şi alea!) se găseau la Pescăruş.

Înfiinţat în 1938, Pescăruşul s-a bucurat doar de doi ani de libertate şi magie, sub semnul farmecului Bucureştiului interbelic, cu burghezi, scriitori şi purtători de joben şi mustăcioară fină. Din 1940 a fost sub jug comunist, Gheorghiu Dej fiind de la bun început unul dintre clienţii fideli. Ulterior, Nicu Ceauşescu a dat tot acolo nişte petreceri care semănau în multe privinţe cu cele oferite de arabii bogaţi în cluburile bucureştene, astăzi. Doar că pe vremea aia erau balerine în loc de prostitu…ăstaaaa… în loc de fete serioase!

Ana Manole