Vi se pregateste ceva! Sarutul ar putea fi interzis in spatiile publice! Adela Popescu a deschis deja o petitie!

Spatiul virtual a luat foc la aparitia unui zvon, cum pe masa parlamentarilor s-ar afla un proiect de lege care urmareste, nici mai mult si mai putin, decat interzicerea sarutului intr-un loc public, invocandu-se ratiuni ce tin de pudoare si religie. Actrita Adela Popescu a lansat chiar si o petitie online pentru „sustinerea sarutului”, iar cateva sute de internauti au semnat-o deja.

„Chiar zilele trecute am auzit cum ca ar exista o propunere de interzicere a sarutul in spatiul public. Adica practic oriunde, mai putin la tine acasa! Si va intreb eu asa pe voi, cam cum o sa mai existe primul sarut daca… o sa fie interzis? Vreau sa stiu si eu cum doi adolescenti de 15 ani merg acasa la unul dintre ei ca sa se sarute prima oara. Nu e asta putin deplasat? Si trecand peste partea asta, care aduce dupa sine multe alte subiecte tabu, cum o sa mai vorbim noi de acum incolo despre primul sarut, cand acesta va fi cu programare? Cum ar fi fost sa ii spun eu lui Radu, femeie in toata firea: „Draga Radu, imi cam place de tine, n-ai vrea sa vii pana la mine acasa sa ne sarutam?” Cam ce credeti ca s-ar fi inteles? Cam pe unde ne-am fi situat si cam cat de romantic mai era totul?” a scris actrita pe blogul ei.

„Mi-a pus mana pe gat si m-a tras usor spre el”

Protestul lansat de Adela Popescu a fost un bun prilej pentru a rememora zilele in care l-a cunocut pe viitorul ei sot, Radu Valcan.
„Inainte sa ma suspectati de simptomatica de boli psihice, dati-mi voie sa fac o precizare. Eu si Radu ne-am cunoscut in timpul filmarilor pentru Iubire si Onoare. Eu roscata si pe alocuri agresiva, el marele cuceritor. La drept vorbind, mie mi-a placut de el de la inceput, dar nu puteam sa las eu bunatate de orgoliu la o parte si sa zic ceva, asa ca… am tacut malc, cum s-ar spune. Ne-am mai zambit cu subinteles, am mai facut cate o glumita timida, dar nimic. Asta pana intr- zi cand, inainte de filmari, eram mai multi pe pasarela care facea legatura dintre studiouri si machiaj. Un hol, practic. Nimic romantic. Mozaic pe jos, sunete de tocuri, ecou greoi, multa lume in trecere. Mi-era si rusine sa ma uit in ochii lui, va zic. Radu (il cunosc) si-ar fi aprins o tigara. Am incercat o imitatie de conversatie, una absolut incoerenta daca stau bine sa ma gandesc, plina de politeturi de tipul „si cu ce ai venit pana aici?” Pai cu masine, evident, doar ne intalneam aproape in fiecare zi in parcare!

Ma rog, dupa doua stangacii si trei balbaieli, mi-am ridicat privirea si m-am uitat fix in ochii lui Radu. Am incercat sa schitez ceva, dar cuvintele mi-au ramas in gat. Imi pierise vocea, ma trecuse un fior rece, aveam furnici in vene. Nu stiu cat a durat asta (sa tot fie vreo 3 secunde, ma gandesc), dar mie mi s-a parut o vesnicie.

Atunci Radu s-a uitat atent la mine, mi-a pus mana pe gat si m-a tras usor spre el. Am stat asa, apropiati, nemiscati, cateva secunde. Cu inima in gat, aproape tremurand. Am inchis ochii. Apoi ne-am sarutat. Asa, usor si tandru, cu o emotie pe care mi-e imposibil sa v-o descriu. Si acum ma trec fiori cand ma gandesc la asta.
Cred ca a fost unul dintre cele mai frumoase momente din viata mea. Si, in mod cert, cel mai incarcat de emotie. Pentru ca atunci, noi doi, doi straini, ne-am apropiat enorm. Am trait ceva unic. Ceva ce se intampla o data in viata. Si nu e vorba de noi ca indivizi. Nici macar de noi ca indragostiti. E vorba de primul sarut.”

(M.N.)