Ciprian Damian spune ca, in 2011, Adrian Porumboiu si Ioan Niculae au avut o tentativa de blat la un meci Astra – Vaslui. Toate detaliile acestui episod sunt povestite in detaliu de actualul actionar al SC Vaslui si presedinte al clubului.
In spatele usilor inchise, Liga 1 este o competitie curata. In fata orgoliilor patronilor si a mirajului banilor rulati in fotbalul mioritic se afla jocuri de culiese incredibile. Presa a scris de multe ori despre blaturi, meciuri ciudate, intelegeri intre cluburi, insa niciodata vreun sef al marilor cluburi nu a recunoscut implicarea in aceste lucruri. O omerta care acum este sparta de un om care a stat in fenomen ani buni, iar acum povesteste un episod halucinant despre o partida cu o miza uriasa.
Este vorba despre un meci ca ar fi putut schimba soarta unui campionat sau destinul unor jucatori, conducatori sau chiar cluburi din primul esalonul. Meciul despre care vom vorbi este cel dintre Astra si SC Vaslui, partida care s-a disputat in returul editiei 2010-2011 si care s-a incheiat la egalitate, 1-1.
Era etapa cu numarul 32, cu doua inainte de final, iar in cursa pentru cucerirea trofeului se aflau trei formatii: Otelul Galati (castigatoarea din acel an), Politehnica Timisoara si SC Vaslui. O lupta in trei care a tinut cu sufletul la gura toti suporterii, dar care a adus si multe scandaluri. Prin remiza de la Ploiesti, formatia patronata de Adrian Porumboiu a iesit din cursa pentru titlu, iar lupta s-a dus intre moldoveni si banateni.
Dar sa ne intoarcem la acel meci, unul care a inceput cu cateva zile inainte in birourile din Bucuresti de la Interagro, firma lui Ioan Niculae, patronul Astrei. La sediul companiei agricole din centrul Capitalei, cel mai bogat om din Romania a primit vizita lui Adrian Porumboiu si a lui Ciprian Damian, patronul, respectiv presedintele adversarilor din etapa urmatoare. Daca multi oameni care activeaza in fenomen sau au trecut prin fotbal in trecut nu indraznesc sa vorbeasca despre astfel de lucruri, Damian (care este si finul lui Adrian Porumboiu) a acceptat sa povesteasca, in detaliu, tot ce s-a discutat in acea zi de primavara in spatele usilor inchise.
Detaliile sunt socante! “Am fost acolo cu domnul Porumboiu. Nu sunt primul care recunoaste acest lucru, eu confirm practic”, si-a inceput discursul cel care detine in acest moment pachetul majoritar la SC Vaslui, formatie aflata in pragul desfiintarii. Si asa este, Damian nu este singurul care a vorbit despre vizita suspecta a delegatiei de la Vaslui, in mai 2011,cu cateva zile inainte de meciul cu Astra, de la Interagro.
Niculae: “Porumboiu a venit la mine cu 600.000 de euro”
In noiembrie 2013, in timpul unei interventii la Sport.ro, Ioan Niculae l-a amenintat pe fostul arbitru chiar in momentul in care se contra cu acesta intr-o emisiune: “Porumboiu a venit la mine inainte de meciul Astra – Vaslui cu aproape o saptamana si ceva. A venit si cu o suma, de 600.000 de euro”, a spus atunci finantatorul castigatoarei ultimei editii a Cupei Romaniei, insa nu a vrut sa dea mai multe detalii.
Le ofera, acum, la mai bine de trei ani de la acel meci, omul care a fost mana dreapta a lui Adrian Porumboiu foarte multi ani. “Tot ce spune Ioan Niculae este adevarat. Am fost acolo, iar suma este reala. Sunt insa alte detalii pe care nu le-a facut nimeni publice. Le spun eu acum pentru ca nu am de ce sa ma ascund! In schimbul celor trei puncte, Vasluiul ar fi trebuit sa cumparam doi jucatori de la Astra”, a marturisit, in exclusivitate pentru CANCAN.ro, Ciprian Damian.
Apoi,oficialul moldovenilor a oferit si alte detalii foarte interesante: “Eu, personal, am fost la Interagro de doua ori inaintea acelui joc. Nu am stiut nimic! Domnul Porumboiu mi-a spus ca mergem pentru transferuri, iar la prima intalnire, dansul si cu domnul Niculae au discutat singuri. Eu si domnul Buduru (n.r. mana dreapta a lui Niculae, presedintele executiv al Astrei la acea vreme si omul care i-a botezat miliardarului unul dintre copii) am ramas afara. S-a discutat, iar apoi am revenit la Inetragro. De data asta eu si domnul Octavian Apetrei (n.r. director executiv SC Vaslui). Trebuia sa facem actul pentru cele doua transferuri. Ne-am pus la masa cu domnul Buduru pentru a parafa actele de transfer, iar la sfarsit mi-a spus ceva ce mi-a atras atentia. Si mie si domnului Apetrei. Ne-a transmis ca toate actele raman la ei. M-am impotrivit si am plecat de la negocieri. Repet, atunci nu stiam nimic, insa dupa aceasta a doua intalnire am inceput sa banuiesc”.
6 puncte pentru Astra editia viitoare
Damian nu s-a oprit cu dezvaluirile si merge mai departe cu denuntul sau. “Am aflat mai tarziu care este adevarul, iar intelegerea era mai complicata. Astfel, pe langa transferurile celor doi fotbalisti de la Astra, in schimbul a 600.000 de euro, am aflat ca Niculae si Porumboiu au convenit ca sezonul urmator, Astra sa castige 6 puncte din 6 in meciurile directe cu Vaslui”, a mai spus presedintele si actionarul majoritar al SC Vaslui.
Se naste totusi o ultima intrebare: De ce a picat intelegerea de la Interagro? Chestionat si marginea acestui lucru, Damian a avut un raspuns: “Eu si domnul Apetrei ne-am dat seama ca ceva nu este in regula si am refuzat sa semnam actele pentru transferurile celor doi jucatori. Ne-am ridicat si am plecat, iar apoi, pe teren, meciul s-a incheiat la egalitate, 1-1, iar Vasluiul a pierdut titlul! Am auzit ca, la un moment dat, adversarii ar fi cerut cei 600.000 sa fie platiti cash, iar domnul Porumboiu nu a fost de acord cu acest lucru”.
CITESTE SI:
LPF a deschis un dosar pe marginea acestui meci. Nicio rezolvare pana acum
In urma declaratiilor lui Ioan Niculae din noiembrie 2013, Liga Profesionista de Fotbal, prin Comisia de Disciplina, a deschis un dosar de judecata. Pana acum nu s-a dat niciun raspuns, iar la iveala iese un nou detaliu socant. Astfel, la inceputul acestui an, Ciprian Damian, in calitate sa de presedinte al SC Vaslui, a instiintat Comisia de Disciplina si a cerut sa fie audiat pentru a spune tot ce s-a intamplat inaintea acelui meci. “Am vrut sa declar sub semnatura si membrilor comisiilor tot ce va spun dumneavoatra astazi. I-am trimis si domnului Buduru instiintarea. Nu m-au chemat si mi-a ramas o singura solutie. Presa!”