Sotia lui Dudu Georgescu povesteste drama pe care a trait-o cel mai mare marcator din istoria fotbalului romanesc in ultimul an, perioada in care s-a intors la Dinamo. Ionut Negoita este acuzat ca a vrut sa-si faca imagine pe spatele fostului atacant.
In urma cu un an, Dudu Georgescu se intorcea in Romania, asta dupa mai bine de zece ani in exil, in Canada. Cel mai important marcator din istoria primului esalon al fotbalului romanesc, 252 de goluri, incerca sa inceapa o noua viata in tara. Amenintat cu evacuarea din casa sa, asta dupa ce mostenitorii fostilor proprietari au revendicat imobilul, fostul mare atacant a primit o mana de ajutor din partea clubului sau de suflet, Dinamo.
Astfel, Ionut Negoita i-a oferit un loc de munca in conducerea clubului, la o fundatie nou infiintata la acea vreme, Dinamo New Evolution. In plus, intr-un gest care l-a impresionat pe marele fotbalist, omul de afaceri i-a dat golgheterului all-time al fotbalului romanesc un apartament de trei camere, intr-un ansamblu rezidential detinut de fratii Negoita in Popesti-Leordeni.
“Imi aduc foarte bine aminte ca acum un an de zile am avut o discutie cu domnul Negoita despre viitorul meu. Dansul m-a asigurat ca totul va fi bine. Ii multumesc pentru intoarcerea in clubul Dinamo Bucuresti, un club caruia i-am dat totul. Doresc clubului sa intre pe un parcurs bun si sa revina la ceea ce a fost inainte. Ma bucur că pot pune şi eu umărul la asta”, spunea, increzator, Dudu Georgescu, in aprilie 2014.
“Negoita a facut o mascarada pentru presa”
Acum, Dudu Georgescu s-a intors in Canada, dezamagit de tot ce i s-a intamplat in lunile revenirii in tara si implicit la Dinamo.
CANCAN.ro a discutat cu sotia marelui golgheter, cea care a facut dezvaluiri socante si i-a atacat pe sefii din “Stefan cel Mare”: “La jumatatea lunii ianuarie ne-am intors in Canada! Tot ce i s-a intamplat lui Dudu in Romania, la Dinamo, a fost o mare dezamagire”, a spus doamna Georgescu, cea care, atunci cand a venit vorba de Ionut Negoita, a avut o parere transanta: Stie toata lumea povestea cu casa de la domnul Negoita. Sotul meu nu a primit niciun apartament! A fost o actiune de imagine, el nu a semnat vreun act. Nu l-a chemat nimeni sa-i faca acte pe acea casa. Stiti ceva: Nu a dormit acolo nici macar o noapte, nu era casa lui. S-a dus la un moment dat, inainte sa plece si a gasit un om care statea acolo. Negoita a facut o mascarada pentru presa. Asta este adevarul! Nici nu-l baga in seama pe sotul meu, a incercat de mai multe ori sa discute cu el si nu l-a primit in birou.”
“Pentru sotul meu, Dinamo nu mai exista”
In plus, Marina Georgescu spune ca sotul ei nici macar nu si-a incasat toate salariile. “Au spus ca o sa-i vireze banii in cont! Cat a fost in tara, Dudu a fost dus cu vorba de cei de la Dinamo. L-au pus sef la fundatie si trebuia sa mearga sa faca rost de fonduri, fonduri care unde ajungeau? Pai nu la domnul Negoita! Dudu trebuia sa alerge dupa bani, sponsoriozari. E dureros, dar pentru sotul meu, Dinamo nu mai exista! Ramane cu amintirile lui, cu Dinamo pentru care a jucat, nu cu ce e acum, cu acesti oameni care au venit la acest mare club cu interesele lor precise”, a spus Marina Georgescu.
“Slabise de cadeau pantalonii de pe el”
Femeia a vorbit si despre planurile de viitor ale familiei: “Eu o sa muncesc sa-mi ajut sotul si fiul. Am luat un credit si am facut o casa in Romania. O sa muncim si o sa platim. O luam de la inceput, a treia oara! Nu am avut nevoie de mila. Baiatul meu a ramas in tara, lucreaza la o banca, iar eu cu Dudu suntem aici. Dupa ce ne-am intors l-am vazut din nou zambind, glumind. Cat a stat in Romania slabise, cadeau pantalonii de pe el. Pot sa spun ca dupa ce ne-am intors aici mi-am recapatat sotul”.
CITESTE SI:
VIDEO Dezvaluiri incredibile despre Dinu, Lucescu, Dudu Georgescu, Velentin Ceausescu sau Gica Hagi!
Cine a fost Dudu Georgescu:
Dudu Georgescu a jucat timp de zece sezoane pentru Dinamo, perioada in care a reusit sa castige de patru ori campionatul (1975, 1977,1982, 1983) si o cupa a Romaniei. Atacantul a inscris 252 de goluri pe primul esalon al fotbalului romanesc (record inca neegalat) si a cucerit doua Ghete de Aur (1975 si 1977).