Primarul comunei sibiene Şura Mică, Cornel Joarză, în vârstă de 54 de ani, a făcut infarct în timpul şedinţei de Consiliu Local. Familie barbatului este in stare de soc.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Şura Mică, primarul comunei, Cornel Joarză, a făcut infarct în timpul şedinţei de Consiliu Local, care a avut loc, marţi după-amiază, şi a murit, ulterior, la spital, scrie Romania Tv.
Când i s-a făcut rău, primarul a fost imediat consultat de un medic care a alertat SMURD Ocna Sibiului şi care l-a transportat la spital, dar medicii de la Spitalul de Urgenţă Sibiu nu au mai putut sa îl salveze.
Angajaţii Primăriei spun că nu ştiau ca primarul să fi avut vreodată probleme cu inima.
„Era un munte de om, nu l-am văzut niciodată să fie bolnav. Este o perioadă foarte aglomerată acum, sunt probleme cu multe lucrări neterminate, s-a adunat probabil mult stres, care iată spre ce a dus. Suntem cu toţii şocaţi. Şedinţa de Consiliu Local de ieri (marţi – n.r) a fost foarte liniştită, proiectele au fost aprobate, nu au fost niciun fel de discuţii”, a declarat, miercuri, Florina Păun, secretarul Primăriei din Şura Mică.
Livia Lixandru