Un avion militar de tip Airbus A400M s-a prăbuşit sâmbătă, la puţin timp după decolare, în apropierea aeroportului din Sevilla. Cele 10 persoane aflate la bord au murit, potrivit presei spaniole.
Aparatul de zbor s-a prăbuşit „într-o zonă nelocuită de la nord de aeroportul Sevilla”, au indicat serviciile de urgenţă din regiune, citate de presă.
Aparatul de zbor nu făcea parte din dotarea armatei, dar urma să fie livrat armatei spaniole, aflându-se în faza de testare, relatează El Pais. Autoritatea de aviaţia civilă a închis traficul aerian spre şi dinspre aeroportul din Sevilla după producerea accidentului, notează DPA.
L.L