Un grav accident s-a produs duminică dimineaţa în Giurgiu, în comuna Ghimpaţi, unde o maşină care a intrat pe contrasens a lovit o altă maşină care circula regulamentar. Două persoane au murit în urma accidentului.
Accidentul s-a produs pe DN6, în dreptul localităţii Ghimpaţi, după ce o maşină a intrat pe contrasens şi a izbit frontal o altă maşină care circula regulamentar.
În urma acestui accident două persoane, soţ şi soţie din Domneşti, au murit pe loc. Alte şapte persoane au fost rănite şi transportate de urgenţă la spitale din Giurgiu şi Bucureşti.
Deocamdată nu se cunosc cauzele accidentului. Se ştie doar că şoferul care l-a produs nu băuse. Cel mai probabil, acesta ar fi adormit la volan. Şoferul va fi cercetat pentru ucidere din culpă.
„Pe DN 6, între Alexandria şi Bucureşti, în dreptul localităţii Ghimpaţi, conducătorul unui autoturism Dacia Logan, în vârstă de 53 de ani, din localitatea Toporu, judeţul Giurgiu, care se deplasa pe direcţia spre Bucureşti, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism Renault Simbol în care se aflau două persoane cu vârste de aproximativ 57 de ani, soţ şi soţie, în urma impactului cei doi soţi decedând pe loc”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cornel Vasilache, pentru Romania TV.
În urma impactului, cei şapte ocupanţi ai Daciei Logan au fost răniţi, doi fiind transportaţi la Spitalul Judeţean Giurgiu şi cinci la spitale din Capitală, precizează aceeaşi sursă.
Persoanele rănite erau angajaţi ai unei firme de pază care se întorceau acasă de la serviciu.
Ionut Chiperi