Aflat in inchisoare pentru trafic de droguri, socrul lui Adi Mutu a primit o noua veste proasta. Dupa ce a incercat fara succes sa-si reduca pedeapsa de 12 ani de inchisoare, Miodrag Bachici a aflat zilele trecute ca este executat silit.
Potrivit surselor noastre, in momentul in care a primit plicul prin care era instintat ca va fi executat, tatal Sandrei, iubita lui Adi Mutu, a zambit. El a spus, ironic ca va plati cand va iesi din inchisoare, si ca Fiscul poate sa-i execute marmelada si biscuitii de la micul dejun.
Socrul lui Mutu a contestat in instanta actiunea Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Timisoara de executare silita, iar dosarul a fost inregistrat la inceputul acestei luni. Miodrag Bachici spera ca de aceasta data sa aiba castig de cauza si sa nu fie nevoit sa plateasca, sau sa-i fie scoase bunurile la vanzare.
Finantele vor sa recupereze de la socrul lui Mutu o anumita suma de bani cu care acesta este dator, insa pana cand procesul nu se va termina, lucrurile stagneaza.
N-a avut castig de cauza
Socrul “Briliantului” a solicitat judecatorilor in primavara acestui an sa-i fie aplicata, printre altele, legea penala mai favorabila, adica sa-i fie redusa pedeapsa, insa nu a avut castig de cauza. Chiar daca nu a obtinut reducerea pedepsei, traficantul tot a castigat ceva. Judecatorii aradeni au acceptat una din cererile acestuia si au sesizat Curtea Constitutionala privind anumite articole care au legatura cu pedeapsa primita.
Tatal Sandrei a fost condamnat in 2002, insa a fost incarcerat abia in 2013, si asta pentru ca a disparut dupa pronuntarea sentintei. In 2002, dupa o ampla operatiune a ofiterilor de la Antidrog, au fost capturate peste doua kilograme de cocaina. Miodrag, zis Mile Sarbul, in locuinta caruia s-a perfectat tranzactia, a reusit sa fuga cu putin timp inainte de interventia politistilor.
Recent, Miodrag Bachici- parintele Sandrei- s-a declarat de acord cu relatia acesteia cu Mutu, si si-a dat acordul pentru nunta.
Bogdan Vladimirescu