Preotii din Arges sunt revoltati dupa ce au fost obligati de conducerea Bisericii sa castige mai multi bani din vanzarea de calendare si lumanari, acum ca se apropie sarbatorile de Craciun.
O buna parte din sumele stranse sunt destinate Catedralei Mantuirii Neamului!
Unul dintre preoti s-a hotarat sa vorbeasca, pentru curier.ro, sub protectia anonimatului, intrucat se teme ca va fi dezbracat de haina monahala.
El si-a dat seama ca nu va putea vinde niciodata atatea calendare, carti religioase si lumanari. Cerintele, doar pentru protoieria Pitesti, care are in subordine o suta de parohii sunt exagerate: 20.000 de calendare de perete, 36.000 de calendare de birou, agende si calendare anuale. Cu 30% mai multe apreciza parintele, fata de „cota” de anul trecut. Toate ar trebui sa produca incasari de peste 300.000 de lei.
Situatia este confirmata de primarul unei comune din apropierea Pitestiului, care sustine ca a aflat si el de la preoti de noua „obligatie” pe care o au acestia. „Din sursele mele de informatii, si sunt bine batute in cuie, le-ar fi zis verbal la sedinta: „Trebuie sa marim si noi astea”. Am o biserica in deal, am vazut intr-o zi avea 6 babe, dom`le, in biserica acolo! Cui sa vinzi, ca am inteles ca s-a marit, le-a dat cota acuma 50 de calendare in plus fata de anul trecut.” a declarat Bebe Ivan, primar in localitatea Babana.
De zece ori mai „scump” ca la Primarie!
Primarul din comuna Babana sustine ca oamenii au frica de Dumnezeu si platesc cu constiinciozitate desi sunt sarmani.
Bebe Ivan, primar Babana: „Eu nici taxa de gunoi nu le-am aplicat, ca n-au bani! „Ei, saracii, nu vin sa plateasca la mine impozitele la timp, prima oara platesc contributia la biserica in ianuarie. Am vazut la mama: zice sa-mi platesc calindarele, trebuie sa platesc pomenirea mortilor, pai se aduna de 10 ori mai mult decat trebuie sa plateasca la primarie!”
Reprezentantii Arhiepiscopiei Argesului si Muscelului, neaga faptul ca ar fi solicitat acele cote.
(Gabriel Constantinescu)