Tertipul folosit de “smecherii” din trafic pentru a scapa de agentii de politie a fost dezvaluit de CANCAN.ro si consta intr-o confectionare “diferita” a placutelor de inmatriculare care il avertizeaza pe agent ca a oprit un om “cu relatii”.
Oficialii Directiei de Permise arata insa ca, de fapt, nu exista numere “speciale”, iar diferentele sunt datorate exclusiv tehnologiei!
Litere spatiate pentru soferi cu rang
Forumurile auto din Romania au tras un semnal de alarma cu privire la o afacere care se desfasoara sub ochii politistilor de la permise si inmatriculari auto, iar anumiti intermediari incaseaza bani seriosi, la negru, pentru a le obtine soferilor doritori placute de inmatriculare auto “speciale”.
Este vorba de combinatii de litere care au introduse, intre ele, un spatiu suplimentar, si care creaza un alt gen de “protectie” soferului. O regula nescrisa la directiile de inmatriculari arata ca acest gen de numere se acorda soferilor care au legatura, intr-un fel sau altul cu MAI (Ministerul Afacerilor Interne), sau apropiatilor acestora. Acest lucru a determinat o afacere la limita legii cu acest gen de placute, la directia generala si si la cele judetene de inmatriculari auto din subordinea prefecturilor.
Tehnologia, bat-o vina….
Oficialii Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor nu au confirmat, dar nici nu au infirmat aceste informatii, dar au precizat ca diferentele intre modul de stantare al numerelor apar…din cauza tehnologiilor diferite folosite de firmele care realizeaza aceasta operatiune.
“Unele diferente intre caracterele ce compun numarul de inmatriculare se pot datora tehnologiilor de confectionare diferite utilizate in timp. Astfel, pana in anul 2008 era folosit un dispozitiv tehnic care evidentia prin vopsire caracterele poansonate in aceste conditii era posibila aparitia unor diferente cauzate de calitatea materialelor. Incepand cu anul 2008, se utilizeaza o tehnologie noua, bazata pe imprimarea la cald cu ajutorul unei folii speciale (hot stamping), care asigura uniformitatea caracterelor poansonate. De asemenea, mentionam ca standardul tehnic prevede anumite tolerante, atat cu privire la unele dintre caracterele utilizate cat şi la spatiile dintre acestea” se arata in raspunsul transmis CANCAN.ro!
CITESTE SI: Secretul numerelor auto speciale! Soferii se cred invincibili daca isi pun ASTA pe masina!
(M.N.)