Dupa trei amanari in care Gigi Becali a ramas cu buza umflata si nu a mai beneficiat de ziua libera pe care a tot cerut-o insistent, colegii de la penitenciarul Poarta Alba pregatesc o revolta ca sa-l ajute.
Latifundiarul din Pipera isi executa pedeapsa de 3 ani de inchisoare in regim deschis la Penitenciarul Poarta Alba, insa, chiar si-asa, el sustine din spatele gratiilor, ca este supus unui regim aspru, pe care este gata sa-l reclame la Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
Pe toate insa pare sa le suporte, mai putin dorul de familie, care, spune el, il macina si spera ca si-l va alina primind o zi de libertate.
Ultima oara s-a intamplat vineri, cand atat el, cat si restul apropiatilor, il asteptau in Pipera ca pe Dumnezeu. Desi s-a dat ca sigura eliberarea lui pentru 24 de ore, intr-un final cererea nu a fost aprobata, iar Becali a rabufnit.
FREE GIGI, la unison
Colegii de penitenciar au solidarizat insa cu suferinta milionarului, sau cine stie care a fost interesul, si au programat pentru zilele urmatoare o revolta in care sa sustina eliberarea lui Becali.
“Mai multi detinuti se pregatesc sa protesteze, sa strige FREE GIGI, pentru ca l-au nedreptatit si nu l-au lasat sa-si vada familia”, a povestit o sursa din penitenciar pentru Cancan.ro.
Imediat dup ace a aflat ca i-a fost refuzata din nou cererea prin care avea dreptul la o zi libera, Becali a anuntat ca atunci cand va iesi din inchisoare isi va transforma palatul intr-un … “palat al dreptatii”.
“Palatul meu va fi palatul dreptatii si acolo vor lucre avocati din toata lumea si acolo vor fi primite petitiile de la toate puscariile din Tara Romaneasca. Acolo se vor apara drepturile detinutilor. Vreau sa salvez zecid e oameni, de parinti care mor de dorul copiilor”, a spus Becali prin intermediul avocatei sale.
Citeste si Gigi Becali, primul interviu de dupa gratii! „Rog statul roman sa imi salveze familia distrusa!”