Deşi Prinţului i s-a recunoscut calitatea de nepot legitim al regelui Carol al II-lea abia în 2012, iar trecutul Prinţesei Lia este unul cel puţin ciudat, aceştia au considerat încă de la începutul relaţiei lor că sunt amândoi de sânge albastru şi merită să fie trataţi ca atare.
Pentru că un act de căsătorie nu schimbă chiar atât de multe, Lia păstrează şi acum accentul american, având probleme şi după 21 de ani cu pronunţia cuvintelor în limba ţării căreia i-a cerut titlul de basm. Vorba aceea: poţi scoate Prinţesa din America, dar nu poţi scoate America din prinţesă.
Deşi nu au de luptat cu dragoni şi zmei, cei doi soţi de poveste au de furcă atunci când vine vorba de justiţia română. Paul a primit în loc de coroană şi ofrande un dosar DNA. Procurorii au stabilit că aceştia ar fi implicaţi în reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren forestier aparţinând Casei Regale.
Cel mai probabil aceştia au decis pe principiul: una Liei, una lui Paul, una… tot nouă, că doar avem sânge albastru! La fel de surprinzătoare a fost şi apariţia unui prinţ moştenitor, naşterea fiului acestora fiind învăluită în mister. Se zvoneşte că, fiind o adevărată prinţesă, Lia “from USA” a cerut ajutorul unei zâne bune în persoana unei mame surogat.
Deşi a devenit mai discretă după ancheta DNA, “the princess” a fost fotografiată în timp ce îşi lua fiul de la grădiniţă. Cei doi erau însoţiţi de o doamnă care a aşteptat răbdătoare ca Lia să termine convorbirea telefonică şi apoi… a fost rugată să îi deschidă poarta, pentru că o doamnă cu sânge albastru nu se poate coborî aşa de mult la nivelul unor gesturi de plebei.
Nu este prima dată când Prinţesa îşi respectă rangul, la fel procedează şi soţul ei, Paul. Acesta a fost fotografiat de mai multe ori în timp ce aştepta ca şoferul să îi deschidă lui sau soţiei sale uşa maşinii. Fie ploaie, fie vânt, nu te pui cu sângele albastru! Nu ştim dacă suferă cumva amândoi de o fobie mai bizară sau le “pică rangul” aşa cum se spune în popor, cert este că Lia şi Paul rămân două personaje la fel de “interesting” orice ar face.
(Georgiana Laciu)