Tribunalul Bucureşti a decis în favoarea lui Traian Băsescu în procesul cu Dinu patriciu. Preşedintele l-a dat în judecată pe Dinu Patriciu după ce omul de afaceri l-a acuzat în 2009 că ar fi lovit un copil în campania din 2004.
Decizia nu este una definitivă, Dinu Patriciu putând să facă recurs.
Traian Băsescu a câştigat, luni, la Tribunalul Bucureşti procesul în care l-a dat în judecată pe Dinu Patriciu şi a cerut despăgubiri de un leu pentru „minciună şi trucarea unor filmări”, după mediatizarea unor imagini în care preşedintele părea că loveşte un copil la un miting electoral din 2004.
Instanţa Tribunalului Bucureşti a respins astfel apelul făcut de Dinu Patriciu în cazul deciziei din 19 octombrie 2011 a Judecătoriei Sectorului 1, care a admis acţiunea aşa cum a fost formulată de şeful statului şi l-a obligat pe Dinu Patriciu la plata a 0,5 lei daune morale, precum şi la publicarea deciziei în două publicaţii cu tiraj naţional, în două numere consecutive.
Sentinţa Tribunalului Capitalei nu este definitivă, putând fi contestată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.
Preşedintele Traian Băsescu i-a dat în judecată pe Dinu Patriciu şi firma Best Media, cea care edita cotidianul Gardianul, cerând despăgubiri de un lei pentru „minciună şi trucarea unor filmări”, acţiunea fiind înregistrată la instanţa Judecătoriei Sectorului 1 la începutul lunii decembrie 2009. Procesul a început în 21 aprilie 2010, iar Judecătoria Sectorului 1 a admis acţiunea preşedintelui Traian Băsescu în 19 octombrie 2011.
Instanţa arăta în motivarea deciziei că Dinu Patriciu a vătămat dreptul preşedintelui la onoare şi reputaţie prin afirmaţiile potrivit cărora acesta ar fi lovit un copil. Judecătorul apreciza că deşi Traian Băsescu a câştigat alegerile prezidenţiale din 2009, s-a produs o vătămare a dreptului reclamantului la onoare şi reputaţie, având în vedere intensitatea, frecvenţa, persistenţa în timp şi conţinutul dezbaterilor cauzate de declaraţia lui Dinu Patriciu.
Totodată, instanţa arăta în motivare că Traian Băsescu a săvârşit un act de violenţă fizică asupra minorului aflat în public la mitingul electoral din 2004, susţinând că declaraţia şefului statului făcută la o emisiune are valoarea unei mărturisiri extrajudiciare verbale. Instanţa preciza că, „sub aspectul forţei probante”, declaraţia preşedintelui Traian Băsescu are valoarea unei „mărturisiri extrajudiciare verbale”, care, în conformitate cu dispoziţiile articolelor 1204 şi 1205 Cod Civil, poate fi folosită ca probă împotriva celui care o face, „în pricinile în care este permisă administrarea probei cu martori”.
„În temeiul probelor arătate mai sus şi ţinând cont că prin verbul «a împinge» se înţelege şi «a îmbrânci» (conform DEX, ediţia 1998), instanţa reţine că reclamantul (Traian Băsescu – n.r.) a săvârşit un act de violenţă fizică asupra minorului aflat în public, la mitingul electoral din 2004”, nota judecătorul în motivarea deciziei.
Instanţa mai arăta că „nu este învestită cu o acţiune având ca obiect tragerea la răspundere a reclamantului pentru această faptă săvârşită în septembrie 2004”.
Cotidianul Gardianul a publicat, în 26 noiembrie 2009, un film în care preşedintele Traian Băsescu pare a lovi un copil peste faţă, în timpul unui miting electoral din 2004.
Omul de afaceri Dinu Patriciu declara, în aceeaşi zi, la Realitatea TV, că, de fapt, la mitingul de la Ploieşti, din 2004, Traian Băsescu a lovit copilul de două ori, prima dată în plex şi apoi peste faţă, aşa cum apare în imaginile difuzate în presă. Omul de afaceri a ţinut să sublinieze că nu este el cel care a dat înregistrarea în presă.
(D.B.)