Primarul general Sorin Oprescu a dat, astazi, startul la cea de-a XX-a editie a Crosului Universitatii Bucuresti. Peste 2.500 de tineri s-au inscris in cursa de doi kilometri din centrul Capitalei.
„Va multumesc ca existati, va multumesc ca la Europa League ati aratat inca odata tuturor cetatenilor Bucurestiului ca existati, ca sunteti frumosi, ca sunteti destepti si pentru lucrul acesta va multumesc”, le-a spus astazi primarul general Sorin Oprescu tinerilor prezenti la start.
Au fost acordate premii in bani si obiecte, atat primilor trei clasati, masculin si feminin, cat si prin tragere la sorti. Astfel, primele trei locuri au incasat, in ordinea podiumului, 300 de lei, 200 de lei si 150 de lei. La tragerea la sorti, 20 de tineri norocosi vor pleca in tabara la Costinesti, premii oferite de Primaria Municipiului Bucuresti.