Romanii condamna violul abominabil din Valeni si cer dreptate pentru fata batjocorita de cei sapte barbati. Trebuie stiut ca, in momentul in care solutia de condamnare va deveni defintiva, cei care iau apararea violatorilor risca sa ajunga dupa gratii.
Toti cei care le tin parte violatorilor, in momentul in care solutia de condamnare va deveni defintiva, risca sa ajunga alaturi de acestia in penitenciar, sustin juristii.
Nu este vorba numai de amenintarile contra victimei si familiei acesteia, aruncate in exces in ultima perioada, ci si cele transmise prin intermediul retelelor de socializare de catre persoane care, aparent, nu au nicio legatura cu violatorii.
Postarile de pe retelele sociale reprezinta afirmatii facute in spatiu public, a stabilit Inalta Curte de Casatie si Justitie, astfel ca vorbele aruncate pe comentarii au exact aceeasi valoare juridica ca si cum i-ar fi fost aruncate victimei, in fata!
Pot face chiar si zece ani de inchisoare
In acest moment, pedepsele insumate ale celor sapte violatori din Valeni insumeaza aproape 50 de ani de inchisoare, dar condamnarile nu sunt defintive, iar violatorii au fost arestati preventiv. La momentul in care vor primi sanctiunile defintive, si implict declarati vinovati de infractiunile puse in sarcina lor de anchetatori, orice amenintari sau jigniri aruncate de simpatizantii lor la adresa victimei, organelor de ordine sau magistratilor care au instrumentat cazul vor deveni fapte penale, sanctionate cu inchisoarea!
Conditia existentei condamnarii definitive nu este insa necesara, cel putin daca cei care le iau partea in mod public fac referiri la magistratii care au judecat cauza!
Astfel, simpatizantii violatorilor pot fi acuzati de favorizarea faptuitorului, pentru care legea penala prevede inchisoare de la 1 la 5 ani, sau, daca oamenii legii apreciaza ca faptele sau afirmatiile „fanilor” violatorilor aduc atingere justitiei, incadrararea oferita de Noul Cod Penal este cea de „obstructionarea justitiei”, pentru care pedepsa este de la 3 luni la 1 an.
In cazuri extreme, daca amenintarile sau injuriile au ca tinta judecatorii sau procurorii, persoanele care posteaza in spatiul public risca pedepse care pot sa depaseasca zece ani de inchisoare. Codul Penal sanctioneaza infractiunile primare savarsite, cum ar fi amenintarea, vatamarea corporala sau alte fapte mai grave, la care se adauga limitele speciale ale pedepsei, majorate cu o treime.
Autorii sunt usor de identificat
„Asa cum a stabilit Inalta Curte de Casatie si Justitie, orice fapta din mediul virtual are aceeasi valoare ca si cum ar fi fost savarsita nemijlocit, direct. Practic, este acelasi lucru ca si cum, sa spunem, autorul ameninta victima, sau face acele afirmatii in prezenta unor martori. In mediul virtual, acest lucru se poate dovedi relativ usor, pornind de la adresa IP a calculatorului de pe care s-a postat” a declarat, pentru CANCAN.ro, avocatul Mihai Rapcea.
Cu toate acestea, alti specialisti in drept sunt de parere ca este putin probabil ca autoritatile sa ia masuri impotriva persoanelor care posteaza amenintari pe Facebook, in acest caz impotriva fatei violate sau a familiei acesteia, daca amenintarile nu se concretizeaza. „Faptele de acest gen se cerceteaza la plangerea prealabila a persoanei vatamate, iar pentru acest lucru, aceasta trebuie sa fie constienta de acele presupuse amenintari, care sa-i induca o stare de temere” a precizat avocata Sabina Hincean.
CITESTE SI:
ULTIMA ORA! Scandal in Penitenciarul Vaslui! Ce au patit cei 7 violatori
Miron Cozma stie ce patesc cei sapte violatori din Vaslui la puscarie. „Sunt marfa proaspata…”
(M.N.)