O explozie puternică s-a produs, sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 7.35, în localitatea Dorobanţu, judeţul Constanţa.
Potrivit România TV, incidentul a avut loc la sediul firmei unchiului Simonei Halep. O centrală termică a explodat, iar o angajată şi-a pierdut viaţa.Încă un necaz în familia Simonei Halep. O explozie s-a produs la ferma din Constanţa a unchiului ei, unde se produce brânză. O femeie, 45 de ani, angajată la firma unchiului Simonei Halep, a murit după ce o centrală termică a explodat. Victima a fost prinsă sub centrala care a fost dărâmată.
Pompierii ISU Dobrogea au intervenit pentru recuperarea cadavrului şi pentru stingerea incendiului. Trupul neînsufleţit al victimei a fost dus la morgă. Poliţiştii au deschis un dosar penal în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanţelor în care s-a produs tragedia.
L.L