Chiar daca nu mai duce un trai lipsit de griji ca in perioada cand era sotie de milionar, Carmen Negoita trage din greu pentru ca ei si celor doi copii sa nu le lipseasca nimic. E patroana de restaurant, scrie pe blog si, in plus, sta si la cratita.
Considerata una dintre cele mai imbracate femei din Romania, in perioada cand era maritata cu Ionut Negoita, Carmen a incercat sa-si pastreze acest renume si dupa divort. Chiar daca milionarul nu i-a lasat mai nimic la partaj, roscata a ramas un model de urmat pentru multe iubitoare de moda, combinand haine cu gust, la preturi mici.
„Trebuie sa imbini ceea ce ai si sa le reinterpretezi cu piese noi. In fiecare sezon e bine sa investesti in cateva produse de baza, pe care sa le mixezi cu ceea ce ai deja. Lucrurile costa bani si nu sunt de unica folosinta. Sa-ti iei piese clasice si sa te joci tot timpul cu ele” a declarat Carmen Negoita pentru emisiunea Cancan.ro, de la Romania Tv.
In garderoba ei se gasesc multe articole la pret redus, adevarate afaceri pentru portofel. Roscatei ii place la nebunie sa bata magazinele in lung si-n lat, in cautarea tinutelor chic la pret mic. Simte ca in felul acesta le poate ajuta pe romance sa se imbrace cu gust.
Si cum hainele se asaza mult mai bine pe un corp sanatos, Carmen ne-a invitat in bucataria ei, acolo unde, de ani multi, n-a mai intrat firicel de zahar sau de lapte de vaca, dar unde fructele sunt la ordinea zilei. A invatat sa faca si economii. „Eu imi pun, de vara, 5 lazi de zmeura si mure la congelator, si in felul acesta nu ma costa foarte mult iarna” a declarat Carmen Negoita.
De ani buni, roscata nu se mai atinge nici de carne. Mananca, in schimb, doar vegetale crude, pe care le-a introdus treptat si in meniul celor doi copii ai sai. Prajitura lor preferata este budinca din chia si lapte de cocos.
A.L.