Acasă » Galerie foto » Milionarul Horia Simu, sâmbătă liniştită cu o blondă care-l sorbea din priviri. Denunţătorul uriaşelor şpăgi de la Cotroceni, relaxat pe malul Herăstrăului

Milionarul Horia Simu, sâmbătă liniştită cu o blondă care-l sorbea din priviri. Denunţătorul uriaşelor şpăgi de la Cotroceni, relaxat pe malul Herăstrăului

De: Cancan 06/09/2016 | 00:00

În toată nebunia din viaţa sa, milionarul Horia Simu şi-a făcut timp sâmbătă după amiază şi de o întâlnire cu o doamnă, la unul dintre cele mai bune şi selecte restaurante de pe malul lacului Herăstrău. Că o fi fost de business sau că s-au discutat chestiuni mai personale, asta numai cei doi interlocutori, şi eventual procurorii DNA, ştiu asta. Cert este însă că Horia Simu s-a simţit bine la masă, aşa că a prelungit ”operaţiunea” până seara, adică mai multe ore bune de taclale la răcoare.

Milionarul, până acum câteva luni un personaj deosebit de discret, a ajuns în atenţia opiniei publice după ce a făcut nişte denunţuri bombă la Direcţia Naţională Anticorupţie, iar după ce a dat declaraţiile, a povestit şi public ce fapte şi-a asumat! Aşa s-a aflat că Simu, care a acumulat o avere considerabilă după ce ar fi obţinut despăgubiri importante în dosare ANRP, cu care şi-a cumpărat apoi proprietăţi de lux în Franţa, la Saint Tropez, ar fi dat mită unor persoane importante din administraţie sau politică. Horia Simu i-a nominalizat la acest capitol pe Daniel Moldoveanu, fostul consilier prezindeţial la Administraţia Prezidenţială pe vremea lui Traian Băsescu, sau pe fostul şef al ANAF, Şerban Pop. De partea cealaltă, fostul soţ al Elenei Udrea, Dorin Cocoş, l-a denunţat şi el pe Simu, spunând că ar fi intermediat o mită de 400.000 de euro de la Simu către fosta şefă ANRP, Crinuţa Dumitrean. Nebunie. Se trage din toate părţile!

Horia Simu a fost deosebit de relaxat la masă
Horia Simu a fost deosebit de relaxat la masă

Iată însă că încurcatele afaceri judiciare la care a luat parte nu l-au marcat foarte tare pe afacerist, care şi-a făcut timp pentru un prânz transformat, pe parcursul a mai bine de trei ore şi jumătate, aproape într-o cină. Simu şi misterioasă doamnă blondă au luat masa la una dintre cele mai frumoase terase de pe malul Herăstrăului, în zona de nord a Bucureştiului, omul de afaceri alegând strategic, în acest scop, cea mai apropiată masă de lac. Acolo, a putut să-şi dezlănţuie liniştit instinctele culinare. Discuţia a avut momente încărcate, acesta explicând preocupat ceva, dar şi momente de zâmbete chiar duioase. (Gabriel Niculescu)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Sfinții Petru și Pavel. Ce să nu faci niciodată în această zi de mare sărbătoare. Tradiții și superstiții
Sfinții Petru și Pavel. Ce să nu faci niciodată în această zi de mare sărbătoare....
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Aparițiile astea ale Mădălinei Ghenea trebuie INTERZISE! A pozat iar cu toate secretele la vedere și a "scăpat" imaginile pe net
Aparițiile astea ale Mădălinei Ghenea trebuie INTERZISE! A pozat iar cu toate secretele la vedere...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Andreea Marin a răbufnit după ce fiica ei a fost criticată în mediul online. „E prea mult pentru vârsta ei”
Andreea Marin a răbufnit după ce fiica ei a fost criticată în mediul online. „E...
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la EURO 2024
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România...
Două surori din Italia au găsit o sumă uriașă în pivnița bunicului lor. Când au mers la bancă, bucuria lor s-a transformat în coșmar
Două surori din Italia au găsit o sumă uriașă în pivnița bunicului lor. Când au...
Vacanță de coșmar în Turcia pentru o familie de români. Un bărbat a murit strivit de mașina de teren, de față cu soția și copilul
Vacanță de coșmar în Turcia pentru o familie de români. Un bărbat a murit strivit...
Nemții au lansat „GARSONIERA” Dacia Duster. Pentru minimaliști – VIDEO
Nemții au lansat „GARSONIERA” Dacia Duster. Pentru minimaliști – VIDEO
Cum pot beneficia românii de umbrelă și șezlong gratuit pe plajele din Thasos. Oferta de nerefuzat prezentată de un turist român: „Comanzi orice vrei”
Cum pot beneficia românii de umbrelă și șezlong gratuit pe plajele din Thasos. Oferta de...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Ștefania se visează deja la cratiță, acasă la Cosmin! Ce planuri are concurenta atunci când se va revedea cu iubitul său: „Să învăț să îi fac ceva de mâncare. Să îi fac curat, să mergem la sală.”
Ștefania se visează deja la cratiță, acasă la Cosmin! Ce planuri are concurenta atunci când...
Tragedie în lumea interlopă! Nepoata lui Cosmos de la Iași a murit strivită de un perete! Momentul cumplit a fost surprins de o cameră de supraveghere
Tragedie în lumea interlopă! Nepoata lui Cosmos de la Iași a murit strivită de un...
"Am urcat?" Reacţia a doi bunici când zboară prima dată cu avionul. Bătrânica şi-a făcut...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
3 aplicații RIVALE pentru Google Maps și Waze. Își fac bine treaba chiar și offline
3 aplicații RIVALE pentru Google Maps și Waze. Își fac bine treaba chiar și offline
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Amenda uriașă pe care o riscă toți șoferii din România. Este o greșeală banală, dar polițiștii nu mai au milă pentru așa ceva
Amenda uriașă pe care o riscă toți șoferii din România. Este o greșeală banală, dar...
Ultima plajă cu nudiști din România. Cum se ajunge la ea și ce așteptări să aveți
Ultima plajă cu nudiști din România. Cum se ajunge la ea și ce așteptări să...
INTERZIS în România. Rămâi fără buletin. Îți reține cartea de identitate
INTERZIS în România. Rămâi fără buletin. Îți reține cartea de identitate
Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ziua în care cerurile se deschid, iar Sf. Petru poate fi zărit la dreapta Tatălui. Ce să NU faci în această zi ca să nu atragi răul
Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ziua în care cerurile se deschid, iar Sf. Petru poate...
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri...
Panică în tabăra democrată! Se vorbeşte de retragerea lui Biden din cursa prezidenţială
Panică în tabăra democrată! Se vorbeşte de retragerea lui Biden din cursa prezidenţială
Marele actor ne-a părăsit. Te fascina din prima clipă. A avut o inimă foarte mare
Marele actor ne-a părăsit. Te fascina din prima clipă. A avut o inimă foarte mare
Este vara acestor zodii. Își îndeplinesc cel mai mare vis
Este vara acestor zodii. Își îndeplinesc cel mai mare vis
Temperaturi URIAȘE în România! Meterologii Accuweather au modificat prognoza. Ce se va întâmpla în următoarele zile
Temperaturi URIAȘE în România! Meterologii Accuweather au modificat prognoza. Ce se va întâmpla în următoarele...
Ce a ajuns să facă Irinel Columbeanu pentru a trăi de pe o zi pe alta. A pierdut 150 de milioane de euro
Ce a ajuns să facă Irinel Columbeanu pentru a trăi de pe o zi pe...
Mesaje de Sf. Petru și Pavel 2024. Urări și felicitări pentru cei care își serbează onomastica
Mesaje de Sf. Petru și Pavel 2024. Urări și felicitări pentru cei care își serbează...
Altercația violentă pe care ar fi avut-o Ștefan Bănică Jr. și Mihaela Rădulescu:
Altercația violentă pe care ar fi avut-o Ștefan Bănică Jr. și Mihaela Rădulescu: "Risca să...
Andreea Marin a răbufnit după ce o urmăritoare i-a criticat fiica. Cum i-a răspuns vedeta: „Nu are iubit, are prieten”
Andreea Marin a răbufnit după ce o urmăritoare i-a criticat fiica. Cum i-a răspuns vedeta:...
Sfatul zilei pentru duminică, 30 iunie. Capricornul va fi dezamăgit
Sfatul zilei pentru duminică, 30 iunie. Capricornul va fi dezamăgit
Cât câștigi, de fapt, dacă pui 1.000 de euro într-un depozit bancar pentru 1 an de zile. Ce oferte au Banca Transilvania, BCR, BRD, ING, CEC Bank sau Raiffeisen pentru clienți și nu numai
Cât câștigi, de fapt, dacă pui 1.000 de euro într-un depozit bancar pentru 1 an...
×