Toti romanii ar trebui sa stie asta. Persoanele care neagă Tratatul de la Trianon, atunci când Ardealul a fost anexat Ungariei Mari, riscă să ajungă după gratii.
Este vorba despre un proiect de lege depus în Parlament de liderul Partidului România Unită,PRU,Bogdan Diaconu.
”Rememorarea evenimentului istoric de importanţă naţională şi europeană a Tratatului de la Trianon din anul 1920 prin care erau consfinţite graniţele României rezultate în urma Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918″,spune deputatul independent.
Proiectul prevede şi pedeapsa cu închisoarea pentru contestatarii Trianonului şi a istoriei asupririi maghiare asupra românilor din Transilvania. „Pentru a pune capăt contestării Trianonului care reprezintă negarea efectivă a existenţei statului român, precum şi emiterea de pretenţii teritoriale asupra graniţelor sale legitime, proiectul de lege prevede că orice manifestare publică, mediatică sau culturală de orice tip de contestare a Tratatului de la Trianon este interzisă sub sancţiunea pedepsei cu închisoarea de la 1 la 5 ani”, spune liderul naţionalist.
L.L