Cu Gigi Becali în puşcărie, apele devin din cel în ce mai tulburi la Steaua, unde lupta pentru supremaţie este mai aprigă ca niciodată.
Este cunoscut faptul că, de ani buni, verii patronului Stelei, Giovanni şi Victor, sunt într-un război deschis cu impresara Anamaria Prodan. Mai mult, de când soţul ei, Laurenţiu Reghecampf, a ajuns antrenorul echipei, Prodanca a câştigat tot mai mult teren în faţa fraţilor Becali. Asta pentru că tot mai mulţi jucători ai echipei campioanei impresariaţi de ei au semnat contracte de reprezentare cu Anamaria, lucru care nu le-a picat deloc bine.
Imediat după ce Gigi a fost închis, toţi cei din jurul Stelei au anunţat că fac front comun pentru interesul clubului şi implicit al patronului, doar că odată cu primele rezultate negative, au apărut şi şicanele. Astfel, în urmă cu două zile, Victor Becali a lansat un atac dur la adresa Prodancei, despre care a insinuat, fără însă a folosi aceste cuvinte, că este ”o femeie de moravuri uşoare”.
Mai exact, într-o intervenţie la televiziunea Sport.ro, fratele lui Giovanni a povestit o întâmplare din această vară, atunci când Gigi Becali l-a mandatat să-l aducă la Steaua pe fotbalistul brazilian Wesley. În acel moment, susţine Victor, Anamaria Prodan a încercat să dea lovitura şi să-l convingă pe Wesley să semneze cu ea.
El a povestit că jucătorul a fost chemat pentru a discuta cu Laurenţiu Reghecampf, numai că acesta era plecat în momentul în care brazilianul le-a trecut pragul casei. ”Îl cheamă să vorbească cu bărbată-su’, iar bărbatul e plecat! Eu, unul, n-aş fi de acord să vină un jucător la nevastă-mea acasă”, spus Victor, trumiterea fiind cât se poate de clară.
Este doar unul dintre atacurile de acest fel ale lui Victor Becali la adresa Prodancei, dar şi cel mai recent, motiv pentru care impresara s-a decis să nu lase lucrurile aşa. În consecinţă, Anamaria l-a dat ieri în judecată pe vărul lui Gigi pentru declaraţii calomnioase, cerând-i daune substanţiale. Conform unor apropiaţi de-ai impresarei, deşi ea este sigură că va câşiga procesul şi o sumă mare de bani de la Becali, demersurile nu s-au limitat la atât.
Pentru că este cetăţean american, Anamaria Prodan l-a reclamat pe Victor Becali la FBI (n.r. – Federal Bureau of Investigation) pentru hărţuire sistematică!!! Este greu de spus pentru moment în ce măsură acest demers al Prodancei îl va afecta pe Becali, dar se pare că atitudinea lui faţă de ea s-ar putea schimba.
Asta dacă ar fi să ne luăm după relatările unor apropiaţi, care susţin că nu este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru. ”În urmă cu şase ani, Anamaria l-a mai reclamat o dată pe Victor Becali la FBI pentru că se simţea hărţuită şi ameninţată, iar rezultatul s-a văzut imediat. Timp de şase ani, ocolea şi locurile în care mergea Ana, ca să nu se intersecteze! ”. Rămâne de văzut ce se va întâmpla de data asta, cert este că s-ar putea să fiea doar primul pas dintr-un lung şir de atacuri între cei doi impresari care îşi împart înfluenţa la Steaua, dar şi printre fotbaliştii importanţi din România…
S.C.