Marcel Toader a stat, după cum a afirmat astăzi într-o emisiune tv, in umbra soţiei sale, dar acum este hotărât să spună totul despre motivele despărţirii de vedetă.
Invitat într-o emisiune de la Antena 1, Marcel Toader a mărturisit că s-a hotărât să se despartă de Gabi încă de acum o lună jumătate, iar pentru a o face pe ea să-şi dea seama de intentiile lui, şi-a dat jos verigheta.
„Mai aveam 20% speranţe că se mai poate repara ceva. Eu am sperat că fiecare va lua ceva timp să se gândească, dar nu s-a întâmplat aşa. Eu am dat jos verigheta de o lună jumătate, când mai eram incă împreună, dar ea nu a observat, sau nu mi-a spus. Până atunci nu am dat-o jos niciodată. Discuţiile noastre au inceput mai demult. Eu am vrut prin asta să-i transmit o informatie: „Asta este hotărârea mea”. In momentul ăsta, Gabi nu e ea”, a spus Marcel Toader.
Soţul vedetei TV susţine că bruneta este influenţată de prietenii pe care îi are şi că singurii care îi vor binele cu adevărat sunt finii lor, Diana Bişinicu şi sotul acesteia. Totodată, Marcel Toader s-a arătat indignat de faptul că soţia lui a mers cu unul dintre inelele primite de la el la un expert care să-i spună ce valoare are cu exactitate. „Aş vrea să verifice si cerceii de la ureche, pentru că şi ăia sunt cu diamante, şi celălalt inel pe care îl are pe deget. Eu am avut multe momente in care am incercat să-i explic că unele lucruri nu sunt bune, vis-a-vis de prietenii ei, dar nu m-a ascultat. Doar finii noştri sunt oameni fără interes”, a mai afirmat omul de afaceri.
Clara Văcaru