Ramasa singura in casuta pe care o are in comuna Pojogeni, mama lui Marcel Tundrea, care a facut 12 ani de puscarie nevinovat, a fost luata in grija de fiica sa. De un an de zile, batrana de 95 de ani se afla in Bucuresti, unde locuieste fata sa.
A facut doi copii, dar s-a bucurat doar de unul singur. O eroare judiciara a lasat-o fara fiul sau, Marcel, care a fost condamnat la puscarie pentru o crima pe care nu a comis-o. A crezut in nevinovatia baiatului sau, dar nu a avut nicio putere sa-l ajute. Adevarul s-a aflat prea tarziu, el petrecandu-si 12 ani din viata in spatele gratiilor. La trei ani dupa ce a fost eliberat, un test AND demonstrand ca nu el este faptasul, Marcel Tundrea a murit in Spitalul Judetean din Targu-Jiu. S-a intamplat in 2007 si avea doar 57 de ani.
Mama lui, Ioana Popescu, si-a trait in singuratate durerea pierderii fiului sau. A ramas fara niciun sprijin in gospodarie, fiica ei locuind in Bucuresti si vizitand-o rar din cauza serviciului. Singurii care mai treceau pe la ea erau vecinii sai. In vara trecuta, batrana de 95 de ani a cazut in curte si s-a ranit grav. S-a tarat singura pana in casa si, desi a strigat dupa ajutor, nimeni nu a auzit-o. S-a chinuit o noapte intreaga, luptandu-se cu dureri mari.
Abia a doua zi a gasit-o un vecin care mai obisnuia sa mai vina pe la ea. Femeia s-a ales cu o contuzie la sold, asa ca a fost internata cateva zile, iar cele intamplate au ingrijorat-o pe fiica sa, sora lui Marcel. Ca sa o stie in siguranta, aceasta a decis s-o ia la ea, la Bucuresti. “De un an se afla in ingrijire la fiica ei. A luat-o de aici la putin timp dupa ce a patit necazul acela, cand a cazut in curte. Nu am mai vazut-o din vara, nu mai stim nimic de ea”, ne-a spus un vecin al femeii.
Casa batranei pare acum parasita, nimeni nu a mai trecut pe aici sa se ingrijeasca de ea. “Nu mai sta nimeni in casa, dar nici nu a scos-o la vanzare”, ne-a mai spus acelasi vecin.
CITESTE SI:
Adevaratul ucigas in „cazul Tundrea”, condamnat definitiv pentru crima!
Ucigasul i-a bagat pietre pe gat victimei
Gorjeanul Marcel Tundrea a fost condamnat, in 1993, la 25 de ani de inchisoare pentru violarea si uciderea unei fete de 14 ani, in comuna Pojogeni. Necropsia a stabilit ca minora a fost violata si apoi omorata prin introducerea de pietre pe esofag. S-a stabilit ca autorul abominabilei fapte este Marcel Tundrea, care a stat 12 ani la inchisoare, desi nu si-a recunoscut vreodata fapta.
Ulterior, a fost gasit si adevaratul criminal, Gheorghe Avram, care, initial, nu s-a aflat nici macar pe lista supectilor. Cazul Marcel Tundrea poate fi considerat drept cea mai grava eroare judiciara dupa anul 1989.
Claudia Voicu