O petitie care circula pe internet cere botezarea presedintelui ales, Klaus Iohannis, la ortodoxie, motivandu-se faptul ca doar asa poate fi pomenit la Sfanta Liturghie in Bisericile Ortodoxe.
„Solicitam Botezul Ortodox al presedintelui Romaniei, Klaus Iohannis. Este o lege straveche a tarii, pe care alti conducatori straini ai României au acceptat-o. In caz contrar, presedintele nu va putea fi pomenit la Sfanta Liturghie in Bisericile Ortodoxe. Solicitam Preşedintelui Romaniei si implicarea in mentinerea Religiei ca materie obligatorie in scoli, dar si in renuntarea la actele biometrice, pe motiv de neconstitutionalitate (incalcarea libertatii fizice si a libertatii de constiinta a cetatenilor). Doamne ajuta!”, scrie in petitia realizata de Marius Ianus.
Parerea specialistului
Conf. Univ. Dr. Constantin Necula sustine, potrivit turnulsfatul.ro, ca nu este nevoie ca Iohannis sa renunte la religia protestanta. Intrebat daca presedintele ar trebui sa fie botezat ortodox, Constantin Necula si-a spus parerea.
”Nu. Nero nu era crestin si se rugau pentru el. La Catedrala pomenim ctitorii Sfantului Locas, iar Franz Joseph este primul donator”, a explicat acesta.