Prima emisiune din Romania care are ca tema dezvoltarea personala debuteaza marti, la postul national de televiziune.
Emisiunea „Arta fericirii” va fi difuzata la TVR 2, in fiecare seara, incepand de marti, 7 iulie. Tema abordata este inedita, intrucat aceasta este singura emisiune care abordeaza dezvoltarea personala, un subiect de actualitate al acestui secol, in care oamenii incearca din ce in ce mai mult sa se detaseze de limitarile si restrictiile laturii materiale a vietii.
Zilnic, de la ora 18.30, Mirela Vasadi va sta de vorba, timp
de jumatate de ora, cu personalitati importante ale vietii publice,
oameni care au reusit sa transforme in arta, propria lor existenta.
In fiecare zi a saptamanii, in „Arta Fericirii”, tema va fi dezbatuta
dintr-o alta perspectiva. Luni se va discuta reusita in plan fizic,
marti e randul planului profesional, miercuri discutia se muta in
planul mental, iar joi in cel spiritual. Vineri va fi ziua in care se
vor discuta problemele cu care se confrunta omul in secolul actual:
saracia, coruptia, boala, stresul, depresia, izolarea sau lipsa de
reactie la nivelul comunitatii.
(M.N.)