Daca Pablo Picasso spunea ca a invatat in patru ani sa picteze ca Rafael si intr-o viata intreaga ca un copil, o fetita de numai patru ani din Australia este deja o pictorita extrem de apreciata. Fetita, pe numele ei Aelia Andre, va avea prima expozitie solo la New York, lucrarile ei fiind cotate la mii si chiar zeci de mii de dolari.
A invatat sa se joace cu acuarelele inainte sa stie sa mearga. Acum, la cei patru ani ai sai, o fetita din Australia este o pictorita pe care criticii de arta o compara cu Pablo Picasso. Aelita Andre adora sa picteze si a ajuns sa castige zeci de mii de dolari din asta. Unul dintre tablourile semnate de micuta artista, tablou numit „Statia spatiala ruseasca, in flori de cires”, a fost vandut cu 24.000 de dolari. Parintii i-au facut si un studio, pe care il aprovizioneaza constant cu acuarele, pensule, panze si tot ce mai este nevoie pentru operele de arta ale fiicei lor. Acestia spun ca, desi talentul fetei este iesit din comun, Aelita este un copil ca oricare altul si picteaza numai din placere, fara a fi presata de ei. „Isi alege singura culorile. E atat de hotarata, de plina de energie si de orgolioasa, incat se supara foarte tare daca ii sugereaza cineva sa aleaga o anumita culoare”, spune Michael, tatal „micutei Picasso”. Tanara artista a inceput sa picteze la 11 luni si, un an mai tarziu, tablourile ei aveau cumparatori. Acum, cea mai ieftina opera realizata de micuta australianca se vinde cu 5.000 de dolari.