Emotii mari in lumea cofetarilor. Un congres international ce va avea loc la Targu Mures ii va aduce laolalta pe cei mai iscusiti magicieni in arta decorarii torturilor, a sculpturii in legume si fructe si a creatiilor artistice din martipan.
De departe, cel mai asteptat participant este Varga Karoly din Ungaria, vedeta incontestabila a gastronomiei mondiale. El detine nu mai putin de 14 titluri olimpice in domeniu, iar din mainile sale ies adevarate miracole. El va sustine mai multe demonstratii, in urma carora un banal dovleac va deveni o splendida crizantema sau o telina se va transforma in pasare exotica. Congresul are loc in luna martie si pregatirile au inceput deja, pentru ca totul sa fie ca la carte. Alaturi de maestrul bucatar Varga Karoly, la expozitie vor mai participa si alti cofetari de renume mondial, specialisti in formarea si sculptarea obiectelor decorative din caramel sau aluat.