MISTER. Gennaro de Laurentiis este cautat din decembrie, cand familia sa a facut sesizare la politie Un afacerist italian, fost magistrat la Napoli, care era stabilit in Craiova, este dat in urmarire internationala, dupa ce la sfarsitul lunii noiembrie a disparut de la locuinta pe care o avea in centrul orasului. Cosmin Gagiu De Laurentiis Gennaro, de 70 de ani, este unul dintre cei mai bogati oameni din Craiova, unde s-a stabilit de mai multi ani. Disparitia sa ar fi avut loc la sfarsitul lunii noiembrie 2008, data de la care nimeni nu mai stie nimic de el. „Ultima oara cand ne-am intalnit era la volanul masinii personale, Mercedes, clasa C, bleumarin. In septembrie am fost impreuna la o petrecere, cand el si-a serbat ziua de nastere, apoi, pe la jumatatea lui noiembrie, m-a sunat sa ne vedem la o cafea, dar nu a ajuns. Din acel moment am fost ingrijorata, pentru ca imi este teama sa nu i se fi intamplat ceva rau, mai ales ca adesea spunea ca are dusmani care il invidiaza ca are multi bani”, a declarat Viviana Iordachescu, prietena italianului. Pe langa afacerile pe care le are in Oltenia, De Laurentiis Gennaro detine pe numele sau un apartament, o masina de lux, precum si o casa situata in centrul orasului, pe care a pus anunt de vanzare inainte sa dispara. Ingrijorata de lipsa italianului, familia acestuia l-a dat disparut pe 31 decembrie. De atunci politia din intreaga tara il cauta, insa fara niciun rezultat. Barbatul are 1,68 de metri inaltime, par carunt si poarta ochelari cu rama metalica. Pe maini are niste cicatrice de la arsuri mai vechi.