Dawn Brancheau, unul dintre cei mai experimentati angajati ai delfinarului Sea World, din Florida, a murit dupa ce a fost atacata de un animal marin de 5,5 tone, sub privirile ingrozite ale spectatorilor.
Scene de cosmar la delfinariul Sea World, din Orlando, Florida. Dawn Brancheau, unul dintre cei mai experimentati dresori ai parcului acvatic, a sfarsit in chinuri groaznice dupa ce a fost atacata de Tillikum, o balena ucigasa care cantareste 5,5 tone. Incidentul a avut loc in vazul spectatorilor, cu putin timp inainte de inceputul show-ului. Pana in prezent, circumstantele in care a decedat Dawn nu au fost elucidate, intrucat marturiile oamenilor aflati la fata locului sunt contradictorii. Potrivit unora dintre martori, Tillikum ar fi sarit din bazin, ar fi atacat-o pe dresoare, apoi ar fi tras-o in apa. Altii, insa, sustin ca femeia, in varsta de 40 de ani, ar fi alunecat si ar fi cazut singura in piscina, unde ar fi fost atacata de balena. Imediat dupa incident, Tillikum a fost izolata, iar trupul lui Brancheau, scos pe mal in asteptarea salvarii. Din pacate, femeia nu a putut fi resuscitata, iar delfinariul a fost imediat evacuat. Potrivit ingrijitorilor lui Tillikum, acesta este cel de-al treilea incident mortal in care a fost implicata balena. In 1991, ea si-a ucis unul dintre dresori in timpul unui spectacol la un parc acvatic din Columbia Britanica, iar in 1992 a omorat un barbat care intrase in bazinul sau.