SALVARE. Fortele de securitate au eliberat 93 de ostatici tinuti prizonieri in hotelul Trident Armata indiana a lansat, ieri, atacuri cu grenade asupra locatiilor unde se ascundeau teroristii. Bombay, capitala financiara a Indiei, nu reuseste sa isi gaseasca linistea nici macar la trei zile de la declansarea atacurilor teroriste initiate de o grupare mujahedina. Ieri, trupele de asalt indiene au dinamitat un zid al Centrului Evreiesc, unde cel putin sase israelieni erau ostatici. Inca doua explozii au avut loc la hotelul Taj Mahal, in vreme ce mai multe locatii continua sa se afle sub controlul teroristilor. Numarul mortilor se apropie de 200, dar bilantul este provizoriu. Pana in prezent 93 de ostatici au fost eliberati din hotelul Trident, dar alti 20 de ostatici inca se mai afla captivi in hotelul Taj Mahal. Printre ostaticii eliberati se afla si copii. In urma interventiilor de tip comando, fortele de securitate indiene au ucis noua atacatori, au arestat alti noua si au retinut trei suspecti pentru interogatorii. (A.C.)