Shweyga Mullah, una dintre bonele clanului Gaddafi, care a fost gasita de un reporter CNN zacand in chinuri groaznice pe o saltea, a inceput o viata noua in Malta. Femeia a fost arsa si batuta de Aline, sotia lui Hannibal Gaddafi, unul dintre fiii fostului lider libian.
Povestea lui Shweyga Mullah, o etiopianca de 30 de ani, care a simtit pe propria-i piele de ce cruzimi sunt in stare membrii clanului Gaddafi, a impresionat o lume intreaga. Cu patru luni in urma, femeia, care lucra ca dadaca pentru copiii lui Hannibal si Aline Gaddafi, a fost gasita de un reporter CNN mai mult moarta decat vie. Speriata, infometata si cu rani infioratoare, femeia le-a povestit jurnalistilor ca nora lui Gaddafi a torturat-o, pentru ca a refuzat sa-i bata fiica. „M-a dus intr-o baie. Mi-a legat mainile la spate. Mi-a pus banda adeziva pe gura si a inceput sa-mi toarne apa fiarta pe cap”, a povestit femeia. „Imi ieseau viermi din cap pentru ca m-a ascuns, ca sa nu ma vada nimeni”, a adaugat etiopianca. Dupa ce a fost gasita, Shweyga a fost dusa in Malta, unde a beneficiat de ingrijiri medicale de varf, finantate din donatiile pe care le-a primit din lumea intreaga. Locuieste la niste etiopieni de aici si merge zilnic la spital, pentru a-i fi curatate ranile. Desi a trecut prin chinuri inimaginabile, femeia a gasit puterea sa treaca peste trecutul ei crunt si sa fie recunoscatoare pentru ajutorul primit. Desi incearca sa treaca peste ceea ce I s-a intamplat, iar clanul Gaddafi nu mai conduce Libia, etiopianca nu se simte pregatita sa se intoarca la Tripoli. Ea nu poate uita cum a plecat de acolo sI cum nimeni nu a indraznit sa o ajute, pentru ca Aline, fost fotomodel, i-a amenintat pe toti ceilalti angajati ca ii trimite la inchisoare. Nu numai ca a trebuit sa indure batai dintre cele mai crunte sI, in cele din urma, tortura cu apa fiarta, dar Mullah nici nu a fost platita timp de un an. In perioadele in care I se interzicea sa mai manance, femeia era obligata de aceeasi nora a lui Gaddafi sa se uite la cainii familiei in timp ce erau hraniti. Povestea ei, desi tragica, nu este un caz singular in randul fostilor angajati ai lui Gaddafi. Un coleg de-al ei, venit in Libia din Bangladesh, le-a povestit sI el celor de la CNN ca bataile erau la ordinea zilei. La fel ca multi alti angajati de-ai familiei Gaddafi, barbatul era taiat cu cutitul de cate ori stapanii sai era nemultumiti de ceva sI simteau nevoia sa-l pedepseasca.