Un bărbat a fost arestat în urma înjunghierii unei imigrante românce, în noaptea de luni spre marţi, pe o stradă comercială aglomerată de la Ilford, în Essex (estul Angliei), tânăra murind ulterior la Royal London Hospital.
Potrivit Daily Mail, incidentul s-a petrecut la miezul nopţii de luni spre marţi, iar tinerei i-a fost acordat primul ajutor de către paramedici care au condus-o la spital, însă medicii nu au putut să o salveze. Românca, a cărei identitate nu este precizată, a murit din cauza rănilor la Royal London Hospital, spre ora locală 2.00 (4.00, ora României).
Un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost arestat marţi după-amiaza în legătură cu moartea imigrantei, iar acesta se află în custodia poliţiei în East London.
Circulaţia rutieră pe străzile din zona în care a fost comisă îmjunghierea au fost închise, iar investigaţiile continuau.
Poliţia a confirmat că cunoaşte identitatea victimei, anunţând că nu o va dezvălui până când nu va informa rudele. O autopsie urma să fie efectuată marţi după-amiaza în vederea stabilirii cauzei morţii.
Locuitori din zonă au declarat că au văzut victima mergând împleticit în interiorul localului Pizza and Chicken 4 U, după care s-a prăbuşit la podea. „Cineva zăcea pe jos în bucătăria restaurantului, dar am putut să văd doar picioarele”, a declarat un vecin pentru publicaţia Ilford Recorder. „Au tras storurile, pentru că oamenii se holbau. Nu am văzut atâta poliţie în viaţa mea”, a spus acesta.
„Am auzit prima dată despre acest lucru pe la miezul nopţii, când poliţia mi-a bătut la uşă să mă întrebe dacă am văzut ceva”, a declarat un bărbat în vârstă de 40 de ani care locuieşte pe strada pe care a avut loc atacul. „Erau poliţişti şi o mulţime de sirene. Cred că a fost înjunghiată în stradă şi că a fugit după aceea în bucătăria magazinului”, a mai spus această sursă, adăugând că există probleme cu prostituţia în cartier.
„Poliţia a fost chemată de Serviciul de Ambulanţă al Londrei, aproximativ la ora (locală) 0.15 (2.15, ora României), să constate înjunghierea unei femei pe Ilford Lane, în apropiere de intersecţia cu Loxford Lane”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei metropolitane. „Ofiţerii au ajuns, iar femeia primea îngrijri pentru o rană prin înjunghiere”, a mai spus acesta, adăugând că victima a fost condusă la un spital din estul Londrei, unde a murit la ora locală 1.53 (3.53, ora României).
Purtătorul de cuvânt a precizat că a fost informat Comandamentul pentru infracţiuni majore.
G.C.