SCHIMB. Inainte de a gasi patul antisforait, Kim statea treaz noaptea ca sa o lase pe sotia sa, Linda, sa doarma linistita Dupa ce a strabatut tara in lung si-n lat cautand un pat in care sa poata avea un somn linistit, fara sa-si deranjeze nevasta cu zgomotele asurzitoare pe care le facea din cauza sforaitului, britanicul Kim Harding a gasit in cele din urma unul la hotelul Premier Inn din Norwich. Britanicul Kim Harding si-a terorizat sotia ani la rand din cauza sforaitului. Dupa numeroase consultatii, specialistii l-au indemnat pe barbat sa isi schimbe patul deoarece sforaitul era cauzat de pozitia in care Kim dormea, patul fiind prea mic pentru ca el sa se poata relaxa in timpul somnului. Bucuros ca boala lui are un leac, britanicul si-a luat sotia si a plecat in cautarea unui pat care sa il opreasca din sforait. Dupa ce s-a cazat la mai multe hoteluri, Kim a mers si la Premier Inn din orasul Norwich, unde a gasit patul mult visat. „Noptile mele langa Kim devenisera un adevarat cosmar. Sforaia in fiecare seara de parca era un tractor. El nu avea nicio problema, insa pe mine m-a terorizat ani la rand”, a marturisit sotia barbatului, Linda. Foarte fericiti, cei doi soti au cumparat patul pentru acasa, achitand pe loc o suma destul de mare pentru un pat uzat. „Nici n-au mai contat banii, am fost fericit ca am gasit leacul impotriva sforaitului. Acum sotia mea poate dormi linistita, dar si eu, pentru ca de fiecare data cand sforaiam ea ma atentiona, iar eu stateam treaz toata noaptea ca sa o las pe ea sa doarma”, a spus Kim. (C.T.M.)