Cathy Lanier a ajuns in fruntea politistilor din Washington dupa 17 ani de misiuni riscante, care i-au adus o ascensiune rapida pe scara ierarhica. Femeia, insa, nu a avut mereu un comportament ireprosabil, ba dimpotriva: a abandonat studiile pe cand era in clasa a noua si a devenit mama la 15 ani. Dupa ce fiul ei a mai crescut, iar Cathy a realizat ce greseli facuse, a decis sa se intoarca la scoala. A luat studiile liceale de la capat si a devenit politista in 1990. Cei 17 ani petrecuti in randul politiei americane nu au fost, insa, presarati doar de momente de glorie. Au existat si multe clipe jenante, in care Cathy aproape ca si-a dorit sa se faca nevazuta. Prin 1995, Lanier si colega ei, sergentul Lena V. Johnson, au fost hartuite sexual de un superior, dar curajoase, femeile l-au dat in judecata, iar in cele din urma, au castigat procesul si 75.000 de dolari daune. (A.C.)