Adevar. Gordon Browne a facut o pasiune fulgeratoare pentru Jeff atunci cand l-a vazut pe un site pentru adulti Onoare. Lordul Gordon Browne, director executiv la compania britanica, a fost silit sa demisioneze ca sa nu strice imaginea firmei Alina Creanga Milionarul Gordon Browne, 59 de ani, unul dintre cei mai temuti oameni de afaceri din Marea Britanie si prieten bun cu Tony Blair, si-a recunoscut relatia sentimentala cu mult mai tanarul Jeff Chevalier, un canadian pe care l-a cunoscut pe un site pentru adulti. Demisia a fost considerata un gest de onoare in conditiile in care s-a descoperit ca Browne se face vinovat de sperjur. Cu ceva vreme in urma, lordul declarase in fata Inaltei Curti ca isi cunoscuse iubitul in timp ce alerga in Parcul Battersea, dar totul nu a fost decat o minciuna, Browne alegandu-si partenerul de pe un site dedicat homosexualilor. In momentul in care Jeff Chevalier, de 27 de ani, a incercat sa faca publica relatia, dar si amanunte legate de afacerile miliardarului in paginile unui ziar de duminica au inceput si problemele.
Disperat, lordul a incercat sa opreasca aparitia articolului in presa si nu a ezitat sa „cosmetizeze” adevarul, chiar daca aceasta a insemnat sa minta in fata unei instante de judecata. Acum, lordul s-a „captusit” cu un proces de toata frumusetea, in care este invinuit si ca ar fi incercat sa-si discrediteze fostul partener de viata, pe care l-a prezentat tuturor drept alcoolic si dependent de droguri. Pe picior mare. Canadianul Jeff Chevalier a dus o viata de vis timp de patru ani Cu toate acestea, vreme de patru ani, Browne a platit fara sa carteasca pentru studiile, hainele, calatorile si locuinta lui Jeff. Acum totul s-a sfarsit, iar povestea il va lipsi pe miliardar de 30 de milioane de euro din pensie si alte bonusuri pe care ar fi trebuit sa le primeasca de la British Petroleum pentru serviciile sale.