TANDRU. Sarkozy a fost surprins de paparazzi tinand-o de mana pe Bruni la sosirea pe aeroportul din Luxor Indragostiti. Presedintele Frantei nu se mai dezlipeste de noua sa iubita, pe care a dus-o la piramide si pe malul Marii Rosii, la Sharm-el-Sheikh Gilda DIACONU A vrut sa-si duca iubita la Vatican si n-a reusit din cauza protocolului foarte strict, asa ca presedintele francez Nicolas Sarkozy i-a oferit Carlei Bruni o vacanta de Craciun in Egipt. Cei doi amorezi s-au afisat fara rezerve la Luxor, unde au fost observati zambind relaxat si tinandu-se de mana. Nu la fel de generosi au fost cei doi cu ziaristii, care au fost tinuti la distanta de forte masive de securitate. Doi paparazzi surprinsi in timp ce fotografiau hotelul din Luxor la care au fost cazati Sarkozy si Bruni au fost retinuti, timp de cateva ore, luni seara. Cel mai mediatizat cuplu din ultimele saptamani a sosit la Luxor marti, la bordul unui avion Falcon 900, proprietate a unui prieten al lui Sarkozy, omul de afaceri Vincent Bolaire. Ca sa scape de privirile indiscrete ale jurnalistilor din Franta, cei doi s-au urcat la bordul avionului intr-un hangar privat. Presa internationala a relatat ca Sarkozy si Bruni, insotiti de cativa membri ai familiei si prieteni, urmau sa viziteze ieri Luxorul, iar astazi se vor deplasa spre renumita statiune de la Marea Rosie, Sharm-el-Sheikh. Vacanta romantica se va sfarsi duminica, odata cu plecarea lui Sarkozy la Cairo, pentru o vizita oficiala de 24 de ore in cadrul careia se va intalni cu presedintele egiptean Hosni Mubarak. Seful statului francez se va intoarce la Paris in 31 decembrie pentru a-si putea prezenta urarile de Anul Nou conationalilor sai. Nicolas Sarkozy, care a divortat in octombrie de Cecilia, dupa 11 ani de mariaj, este impreuna cu fostul manechin francez de origine italiana, Carla Bruni, de la mijlocul lunii decembrie. Stirea a facut inconjurul lumii dupa ce fotoreporterii i-au surprins pe cei doi plimbandu-se, brat la brat, prin parcul Disneyland de la periferia Parisului. Ulterior, Bruni a confirmat relatia, spunand ca sunt foarte indragostiti unul de celalalt.