NONCONFORMISTI. Jason si Rachel, un cuplu fara prejudecati Morbid. Rachel si Jason Storm si-au inceput viata de cuplu in locul in care, de regula, oamenii isi incheie „conturile” cu aceasta lume Catalin Tivga Un cuplu din Marea Britanie s-a casatorit intr-un mod mai putin obisnuit. Jason si iubita lui, Rachel, au ales sa isi uneasca destinele in magazinul de pompe funebre, afacerea de familie a tanarului. „Nu vad nicio diferenta intre a te casatori in biserica sau in sediul firmei tale. Daca familia mea ar fi avut o alta afacere decat aceasta cu pompe funebre, poate nu s-ar mai fi facut atata tam-tam pe seama casatoriei noastre”, a precizat Jason. Nici Rachel nu s-a aratat deranjata de locul pe care Jason l-a ales pentru ceremonia religioasa. „Am fost surprinsa cand am aflat prima data unde ne vom casatori, insa am acceptat pe loc. Este putin ciudat, mai ales ca noi incepem o noua viata impreuna, in locul unde oamenii o sfarsesc pe a lor”, a replicat Rachel.
Cu doar cateva zile inainte de inceperea nuntii la magazinul de pompe funebre, unii dintre invitati s-au asigurat ca nu vor avea parte de „surprize”. „Cativa dintre invitati ne-au sunat sa ne intrebe daca vor fi cadavre in sicrie sau daca exista posibilitatea ca ritualul sa fie intrerupt din cauza unui client care vrea sa cumpere un cosciug. S-au amuzat copios pe seama decorului, insa toti cei invitati ne-au onorat cu prezenta”, a mai spus Jason. De-a lungul timpului, multe perechi au decis sa isi uneasca destinele in locuri care mai de care mai neobisnuite: in tr-un acvariu, o biserica de gheata sau chiar la bordul unei nave cosmice.