Reprofilare. Nepoata reginei Marii Britanii va lucra in redactia cotidianului „Financial Times” Dupa ce mama ei, Sarah Ferguson, si-a facut debutul in televiziune intr-un reality-show, a venit randul fiicei sale, printesa Beatrice, care vrea sa se lanseze in presa scrisa. Fiica cea mare a ducesei de York va lucra la celebrul cotidian „Financial Times”, unde va scrie stiri online. Ba mai mult, ea isi va testa talentul de jurnalist si la suplimentele binecunoscutei publicatii, in special cele legate de moda. „Sunt foarte fericita ca am primit o astfel de propunere pentru ca am sansa sa experimentez lucruri noi si sa-mi dau seama ce pot face si ce nu”, a declarat nepoata suveranei britanice Elisabeta a II-a, in varsta de 19 ani. De altfel, in ultimul timp, Beatrice a lucrat, cu jumatate de norma, la magazinele Selfridges, unde s-a ocupat de clientii importanti ai companiei. In ciuda eforturilor ei de a-si crea o imagine pozitiva, printesa Beatrice a fost adeseori criticata pentru aspectul ei fizic delasator si pentru modul in care apare in public, fiind chiar supranumita „Miss Peggy”. (D.A.)