Multi dintre noi avem cate o perioada istorica despre care ne place sa citim sau in care ne-am fi dorit sa ne nastem. Un britanic obsedat de anii '30 a gasit o modalitate de a se intoarce in timp si a trai exact ca in epoca preferata.
Michael McTigue este un sofer de autobuz din Marea Britanie, care nu si-a limitat pasiunea pentru anii ’30 la citit cat mai multe carti de istorie sau vizionat cat mai multe filme despre aceasta perioada. Barbatul, in varsta de 45 de ani, chiar traieste ca in anii de dinaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial. Hainele, casa si aparatele pe care le foloseste, toate sunt din acea vreme. Singurele clipe in care britanicul se intoarce in prezent sunt orele pe care le petrece la munca, unde este nevoit sa se imbrace… dupa moda vremii noastre.
Cand i se termina programul, ajunge acasa si se intoarce in timp cu sapte-opt decenii. Din toata decada care-l fascineaza, are si un an preferat – 1939, mai exact, lunile de dinaintea izbucnirii celui de-al Doilea Razboi Mondial. Pasiunea lui pentru viata din perioada interbelica a inceput in urma cu sapte ani, cand si-a cumparat casa in care locuieste acum de la niste batrani care au stat acolo inca din 1936. Fostii proprietari nu au modernizat casa de-a lungul anilor, astfel ca, atunci cand a cumparat-o, Michael McTigue a simtit ca intra in niste vremuri demult apuse. De atunci, a inceput sa colectioneze anitchitati din anii ’30 -’40 si a reusit sa-si umple casa de ele. Inclusiv aspiratorul pe care il foloseste este din 1938.
„Sunt, de fapt, un calator in timp care s-a ratacit. Pur si simplu ador aceasta perioada, erau vremuri mult mai simple”, a explicat barbatul, citat de „Daily Mail”.