CHIN. Allegra, fiica celebrei creatoare de moda Donatella Versace, este una dintre victimele anorexiei OBSESIE. Fiica Madonnei, Lourdes, e dependenta de saloanele de infrumusetare la 12 ani Sfat. Cercetatorii britanici ii avertizeaza pe parinti sa isi incurajeze mai mult progeniturile in loc sa le critice Alina Creanga Adolescentii din zilele noastre risca sa fie considerati o generatie pierduta. Consumul de alcool si droguri, precum si constanta presiune a parintilor, permanent nemultumiti de progeniturile lor, afecteaza dezvoltarea psihica normala a copiilor, care ajung rapid in evidenta psihiatrilor. Conform unei echipe de specialisti de la Institutul de Psihiatrie din Londra, mai bine de un milion de adolescenti sufera de depresie, anxietate ori anorexie, afectiuni care, de cele mai multe ori, sunt in stransa legatura cu relatia pe care pacientii o au cu parintii lor. „Cred ca parintii ar trebui sa se implice mai mult in viata copiilor lor, sa ii laude si sa ii incurajeze mai mult, nu doar sa ii critice”, a precizat profesorul Stephen Scott.
O opinie similara are si Michele Elliott, de la Fundatia pentru Protectia Copiilor „Kidscape”. „Copiii din ziua de azi se maturizeaza mai repede, iar noi, adultii, ne asteptam sa faca asta. Ii expunem la imagini cu continut sexual de la o varsta extrem de frageda”, a explicat Elliott, care a adus in discutie si dorinta copiilor de a fi cu orice pret in pas cu moda sau a se incadra in anumite tipare. „Astazi, o vorba aruncata intr-o doara despre aspectul fizic poate face mult rau. Cu ajutorul internetului se raspandeste rapid, iar copilul respectiv capata senzatia ca toata lumea rade el. De aceea se straduieste din rasputeri sa arate perfect”, a precizat cercetatorul britanic. Este cunoscut, de exemplu, cazul fiicei Donatellei Versace, care sufera de ani de zile din pricina anorexiei. Crescuta printre manechine cu siluete filiforme, tanara de doar 22 de ani a ajuns sa isi doreasca sa semene cu acestea, insa lucrurile au scapat de sub control, iar acum arata precum un cadravru ambulant. In aceeasi categorie a tinerilor obsedati de perfectiune se incadreaza si Lourdes, fiica Madonnei, care la 12 ani, petrece ore intregi in saloanele de frumusete.