O irakianca stabilita in Australia a tras o sperietura de moarte dupa ce si-a uitat poseta in carucior la un supermarket din Melbourne, apoi aceasta a fost furata de trei hoti pe faza.
Pentru ca nu avea incredere in banci, femeia, al carei nume nu a fost dat publicitatii, obisnuia sa umble cu economiile ei, in valoare de 102.000 de dolari, in poseta. In momentul in care a realizat ca a ramas fara geanta, dar si fara bani, cu care, de altfel, intentiona sa isi cumpere o casa, irakianca a mers la politie.
Din cauza emotiilor, femeia a facut un soc si a fost transportata de urgenta la spital. Din fericire, oamenii legii au reusit sa dea de urma hotilor si au recuperat aproximativ 77.000 de dolari din banii pagubitei.