Nicolas si Cecilia Carla, a treia sotie a presedintelui francez Impreuna cu prima sotie, Marie-Dominique Scandal. Marie-Dominique Culioli, prima sotie a presedintelui francez, este inca furioasa pe Cecilia Ciganer, fosta ei prietena, pe care o acuza ca i-a furat partenerul de viata Dana Arama Marie-Dominique Culioli, prima sotie a presedintelui francez Nicolas Sarkozy, a declarat ca a iertat infidelitatea fostului ei sot, insa nu si tradarea prietenei ei, Cecilia Ciganer-Albeniz, intr-un interviu pentru promovarea unei carti care iese pe piata saptamana viitoare. In interviul prin care si-a promovat cartea despre relatiile presedintelui francez cu femeile, Marie-Dominique Culioli, care are 53 de ani si a fost alaturi de Nicolas Sarkozy la inceputul carierei politice a acestuia, a vorbit in termeni duri despre cea de-a doua sotie a presedintelui francez, Cecilia. „Cecilia era cea mai buna prietena a mea. A facut tot posibilul pentru a-mi castiga prietenia pentru a se putea apropia astfel de sotul meu”, spune Culioli, in cartea „Sarkozy and the Women”. Cecilia, in varsta de 50 de ani, a divortat anul trecut de Nicolas Sarkozy, acesta casatorindu-se apoi cu modelul Carla Bruni.
Marie-Dominique Culioli l-a cunoscut pe Sarkozy in 1980, in timp ce isi facea studiile la Sorbona, cand acesta era proaspat primar al suburbiei pariziene Neuilly. Ea sustine ca l-a iertat de mult pe fostul sau sot pentru infidelitatea care le-a distrus casnicia. „Nicolas este tatal copiilor mei. Sunt foarte multi barbati care gresesc si care cad prada tentatiei”, a afirmat ea. In ceea ce o priveste pe Cecilia, Marie-Dominique Culioli este mai putin binevoitoare: „Nicolas a fost atras de femeia aia. A facut totul ca el sa se indragosteasca de ea”. Prima sotie a lui Sarkozy este inca foarte furioasa pe Cecilia si pentru ca i-a inoculat lui Sarkozy pasiunea pentru lux care i-a atras liderului de la Elysee o multime de critici. Dupa divort, Marie-Dominique Culioli nu a mai avut niciun fel de contacte cu fostul ei sot. Dupa victoria lui la alegerile prezidentiale din Franta, ea i-a telefonat, insa, pentru a-i spune ca si ea l-a votat, gest pe care presedintele francez l-a caracterizat drept „foarte dragut”. In prezent, Marie-Dominique Culioli lucreaza, alaturi de fiul sau Jean, la filiera din Neuilly a partidului din partea caruia a candidat Nicolas Sarkozy, ea prezentandu-se drept doamna Sarkozy.