Sarkozy: inaltime 1,68 metri, tocuri de 7 centimetri Berlusconi: inaltime 1,71 metri, tocuri de 5-7 centimetri Truc. Ca sa para mai mari decat sunt in realitate, Silvio Berlusconi si Nicolas Sarkozy poarta incaltaminte cu toc, special creata pentru ei, al carei pret poate ajunge si la 30.000 de euro Dana Arama Pentru a salva aparentele, multi lideri mondiali recurg la pantofi cu toc care sa-i faca sa para ca au o statura mult mai impozanta decat in realitate. Incaltamintea este facuta pe comanda de specialisti in domeniu. Pretul pantofilor cu toc pentru barbati nu este deloc modic, variind intre 2.000 si 30.000 de euro perechea, suma justificata de altfel avand in vedere ca realizarea unor astfel de pantofi, cu o parte din toc ascuns in interior, dureaza trei-patru luni. Unul dintre presedintii care apeleaza la un astfel de truc este liderul de la Elysee, Nicolas Sarkozy. Ca sa fie la inaltimea celei de-a treia lui sotii, fostul fotomodel Carla Bruni, care masoara 1,75 de metri, presedintele francez poarta numai pantofi cu toc, de 7 centimetri, care sa-l faca sa para ca este mai inalt decat 1,68 metri cat are in inaltime. Si premierul italian Silvio Berlusconi este adeptul incaltamintei cu toc la barbati. Seful guvernului italian, supranumit „Il Cavaliere”, care masoara 1,71 metri, obisnuieste sa poarte pantofi care il inalta cu 5-7 centimetri.
In cea mai recenta productie „007”, „Quantum of Solace”, actorul britanic Daniel Craig a fost nevoit sa poarte pantofi cu toc mai mare in scenele turnate alaturi de colega sa de breasla, Gemma Arterton, pentru a parea mai inalt ca aceasta. Tocurile inalte se alatura astfel uimitoarei game de arme secrete detinute de-a lungul deceniilor de agentul 007. Actrita Gemma Arterton, de personajul careia este atras agentul secret in noul „Quantum Of Solace”, a povestit ca producatorii au fost nevoiti sa il inalte pe Daniel Craig-James Bond in scenele in care ea trebuia sa poarte pantofi cu tocuri inalte. Starleta in varsta de 22 de ani a mai spus ca Daniel Craig, pentru care inaltimea este un subiect sensibil – 1,77 metri -, a primit vestea „cu umor”. Arterton, care are o inaltime de 1,70 metri, a indicat ca in momentul in care purta pantofi cu tocuri era mai inalta decat Craig si nu se vedea bine pe ecran. „Bond trebuie sa fie masculin si chipes si trebuie sa fie mai inalt decat iubita lui”, a spus Gemma. Craig, in varsta de 40 de ani, a fost ironizat pentru statura si aspectul sau fizic cand a debutat in „James Bond”, cu „Casino Royale”, pelicula filmata in 2005.
Actorul britanic nu este singura celebritate nevoita sa poarte tocuri. Lui i se alatura Mick Jagger (1,77 metri), solistul trupei Rolling Stones, a carui prietena, L?Wren Scott, are o inaltime de 1,93 metri. Tom Cruise, care este mai scund cu 5 centimetri decat sotia sa, Katie Holmes (1,75 metri), poarta si el pantofi cu toc de trei centimetri. Renumitul cantaret britanic Elton John si celebrul designer Karl Lagerfeld sunt alte doua personalitati nemultumite de statura lor, cei doi purtand incaltaminte speciala care sa-i creasca in inaltime. Pantofii solistului britanic au tocuri de cinci centimetri, in timp ce aceia creati pentru Lagerfeld sunt inaltati cu noua centimetri.